Polițiștii din Timiș au dat amenzi de peste 77.000 de lei în urma unei acțiuni desfășurate miercuri în trafic, în cadrul unor controale care au vizat atât siguranța rutieră, cât și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu tutun. Un permis a fost reținut, iar două certificate de înmatriculare au fost retrase.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat, în ultima lună, acțiunile de verificare și sancționare a persoanelor fizice și juridice care încalcă legislația privind gestionarea deșeurilor. În total, au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora ridicându-se la aproape 360.000 de lei.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
5
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
11
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Mapamond
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles.
2