
Centura de siguranță este un accesoriu opțional pentru mulți dintre cei aflați în trafic, pe drumurile din Timiș. O demonstrează amenzile aplicate de polițiștii timișeni în cadrul acțiunii europene SEATBELT, desfășurată în perioada 11-17 martie. Oamenii legii au aplicat sute de amenzi pentru șoferii și pasagerii autoturismelor oprite în trafic, care nu au purtat centura de siguranță.
Ştiri din Timiș
Președintele interimar al PNL Timiș, deputatul Marilen Gabriel Pirtea, a transmis duminică un mesaj clar în contextul alegerilor prezidențiale, subliniind și el că decizia cetățenilor de astăzi este importantă nu doar pentru prezent, ci mai ales pentru generațiile viitoare.
Ştiri din Timiș
Social-democratul Alfred Simonis a votat duminică dimineața, la Școala Gimnazială 30. Acesta a spus că românii au de ales astăzi între „vest și est”, respectiv între „lumină și întuneric”.
Ştiri din Timiș
Duminică dimineață, viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău, însoțit de deputatul Vlad Șendroiu și senatorul Sorin Șipoș – lideri ai USR Timiș – a votat la Liceul Tehnologic de Vest.
România
Decizia la vot va avea efecte asupra vieților copiilor și nepoților noștri, iar țara este în mâinile celor care se vor exprima la scrutin, a declarat, duminică, președintele interimar Ilie Bolojan, după ce a votat pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor la Școala Numărul 150 din Capitală.
2
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la ieșirea din secția de votare, că și-a exprimat opțiunea în favoarea candidatului pe care îl consideră cea mai bună alegere pentru România, potrivit Agerpres.
2
Eveniment
Duminică dimineață, în jurul orei 8, un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga, aflat în misiune de asigurare a ordinii publice la o secție de votare din localitatea Vizejdia, județul Timiș, a intervenit prompt în sprijinul unei persoane care a acuzat o stare de rău în proximitatea secției de votare.
România
Nicușor Dan, unul dintre cei doi candidați din turul 2 al alegerilor prezidențiale, a mers în localitatea unde s-a născut, Făgăraș, pentru a vota. Însoțit de soție, acesta a fost așteptat cu aplauze de oamenii prezenți în curtea școlii unde a fost organizată secția de votare.
1