Tot mai mulţi timişoreni reclamă la
Poliţia Comunitară faptul că şoferii
autovehiculelor de mare tonaj staţionează ore
în şir în oraş, încurcă
circulaţia, produc mult zgomot şi lasă
mizerie în urma lor. Agenţii comunitari au
amendat 449 de camionagii de la începutul anului.
Timişoara - Amenzi pentru tulburarea
liniştii publice au primit marţi noapte şase
tineri, cu vârste cuprinse între 22 si 25 de
ani, care au fost reclamaţi la Poliţie de
locatarii de pe strada Aradului nr 24 din Timişoara,
pentru că nu puteau dormi din cauza scandalului
făcut de trupa de băieţi
petrecăreţi care se cinstea cu bere în
mijlocul străzii.
Sute de persoane au fost sancţionate pentru că au
aruncat gunoaie pe străzi, terenuri virane şi
prin parcurile Timişoarei. Poliţiştii
comunitari au dat peste 600 de amenzi, în prima parte
a acestui an, pentru ignorarea prevederilor referitoare la
curăţenie şi protecţia mediului.
Poliţiştii comunitari au fost prezenţi pe
străzi în aceste zile, iar persoanele prinse la
băut pe domeniul public sau care şi-au făcut
nevoile fiziologice în public n-au scăpat de
amenzi nici de Paşti. Comunitarii au prins şi doi
tineri care au furat... băuturi răcoritoare.
Atenţie sporită la ambulanţe. De asta au
avut nevoie şoferii timişoreni, marţi
dimineaţa. Şi asta pentru că
poliţiştii de la rutieră au fost cu ochii pe
cei care nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor
medicale.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
1