Autoritățile locale și județene „se bat” în declarații pe tema carantinei în Timișoara. Ba e cazul, ba nu e cazul fără tot județul. Primarul spune că trebuie luată o decizie, noul prefect demontează unele afirmații ale acestuia, iar șeful CJ Timiș spune că, dacă edilul forțează carantina, atunci cei vaccinați să se plimbe liber, la fel ca și cei care au avut Covid-19. La ora 14 se întrunește CJSU.
Primarul Timișoarei spune că preferă să meargă mai des la București, pentru că doar așa poate „împinge” proiectele orașului. De data aceasta a mers împreună cu președintele CJ Timiș, Alin Nica. Cei doi s-au întors cu vești bune pentru TM2023: 60 de milioane de lei în buget pentru infrastructura culturală.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
14
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3