Părinții timișoreni au ocazia să afle direct de la medici specialiști detalii despre alergiile de care suferă copiii lor, în cadrul unui seminar gratuit ce va avea loc la finele acestei săptămâni.
Deși primăvara este sezonul mult așteptat de către majoritatea dintre noi, pentru mulți timișoreni este sezonul alergiilor. În Timișoara mii de persoane suferă de alergii sezoniere, iar numărul crește de la an la an. Vedeți ce măsuri recomandă medicii pentru a ameliora simptomele alergiilor.
Proprietarii de terenuri din Timişoara riscă amenzi usturătoare dacă nu le curăţă de buruieni. Primăria Timişoara face apel la aceştia să ajute în special în eradicarea ambroziei, o buruiană cu potenţial alergen ridicat.
Sfârşitul lunii iulie şi începutul lui august coincid, de câţiva ani, în Timişoara, cu aglomerarea cabinetelor de alergologie. Înflorirea ambroziei – buruiana periculoasă pentru sănătatea oamenilor, vinovată pentru simtome precum înroşirea şi umflarea ochilor, strănut, nas înfundat, greutăţi în respiraţie – rămâne un motiv de suferinţă pentru tot mai multe persoane, de aglomeraţie pentru medicii specialişti şi de uşoară agitaţie pentru oficialităţile locale care, de ani de zile, (spun că) se străduiesc să rezolve problema.
Timp de opt zile, Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara va găzdui un curs de vară pe tema sindroamelor alergice respiratorii.
Ştiri din Timiș
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.
Ştiri din Timiș
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională.
Ştiri din Timiș
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile.
1
Ştiri din Timiș
O banală operațiune de vopsire a gardului din Parcul Pădurice, din zona Soarelui, a stârnit revoltă după ce muncitorii au ajuns să „vopsească” inclusiv broaștele din iaz. Situația, semnalată de o cititoare, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului și intervenția autorităților.
10
Ştiri din Timiș
Trăim vremuri în care pentru mulți oameni o masă caldă este un lucru obișnuit. Din păcate, există încă numeroase persoane pentru care hrana rămâne un lux. În acest context, Colecta Națională de Alimente, ajunsă la ediția cu numărul 14, revine cu un apel la solidaritate, transformând compasiunea în acțiune concretă.