Candidatul PSD la alegerile parţiale din Colegiul 3 Deputaţi Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, a votat pe strada Aluniş, aceeaşi secţie în care a mers şi candidatul PMP, Daniel Funeriu. El a venit la urne însoţit de preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin.
„Sunt momente grele în acest moment în Europa și decizia trebuie să fie una absolut unanimă". Acestea sunt cuvintele președintelui PDL Timiș la ieșirea de la secția de votare. Politicianul a mers să își exercite dreptul la vot în calitate de cetățean după ce candidatura pentru Parlamentul European i-a fost interzisă.
Președintele PNȚCD Timișoara, Ciprian Mihok, a votat la prânz, la Liceul Azur. Acesta este nemulţumit de distanţa la care se află mesh-urile electorale ale competitorilor faţă de secţiile de vot pentru parlamentare. Mihok spune că sunt destule cazuri în care afişele electorale sunt la mai puţin de 500 de metri de secţiile de votare.
„Sper că toată lumea își va exercita dreptul de cetățean și va merge la vot" - acesta a fost îndemnul prefectului de Timiș, Eugen Dogariu, care a mers și el să voteze la scrutinul de astăzi.
A luat startul cu stângul. Este vorba despre Balint Petrescu, candidatul PDL pentru un post de deputat pe Colegiul 3 Timișoara. Acesta și-a dat seama că a intrat în secția de votare fără buletin și a fost nevoit să se întoarcă la mașină după acte.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.