Procentele obţinute de partidele şi candidaţii participanţi la alegerile europarlamentare în Timişoara au fost surprinzătoare, diferite de cele de pe judeţ. PNL s-a clasat imediat după PSD, iar Mircea Diaconu a terminat cursa electorală pe trei.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Comisia electorală din Ucraina, omul de afaceri Petro Poroşenko este noul preşedinte al Ucrainei, el obţinând 54% din voturile alegătorilor.
Biroul Electoral Central a centralizat aproape toate rezultatele alegerilor europarlamentare. După numărarea voturilor din 99,99% din secţiile din România, alianţa PSD-UNPR-PC obţine 37,6% din sufragii.
În lumina demisiilor anunţate ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, şi a prim-vicepreşedintelui Klaus Iohannis, liderul liberalilor timişeni susţine că poate să îşi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. În schimb, chiar dacă liberalii au obţinut un scor mic în Timişoara şi Timiş atât la alegerile europarlamentare, cât şi la cele parţiale din Colegiul 3 Deputaţi, Robu nu vede vreun motiv pentru care ar trebui să părăsească funcţia de preşedinte PNL Timiş.
În timp ce liderii PNL demisionează din funcţiile pe care le deţin, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, afirmă că observă „grimase de îngrijorare" pe feţele lui Victor Ponta şi „tovarăşilor săi". Liderul liberalilor timişeni susţine că disperarea acestora vine din faptul că social-democraţii sunt conștienţi că nu mai pot creşte şi, de aceea, face un apel la partidele de dreapta să se unifice sub aceeaşi umbrelă.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
2
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.
Capitală Culturală
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, în perioada 7–8 februarie, un eveniment dedicat creației locale și consumului responsabil: Ecoóp Pop-up Shop – Poartă iubire, artă & meșteșug contemporan. Evenimentul va avea loc la Galeria 5, iar intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Beverly Hills (California, SUA) și Hanovra (Germania), 3 februarie 2026 – Regent anunță încheierea cu succes a achiziției Original Equipment Solutions (OESL) de la Continental, în urma aprobării de reglementare din partea tuturor autorităților relevante. Finalizarea tranzacției marchează un nou capitol în istoria OESL, aceasta devenind o organizație independentă sub proprietatea pe termen lung a Regent.