Programul „Ajungem MARI” caută voluntari care să le fie alături copiilor abandonați din Timișoara, Covaci, Găvojdia, Lugoj, Nădrag, Recaș și Săcălaz. Ar fi nevoie de 50 de oameni buni care să le fie prieteni, modele și învățători celor 230 de copii. Termenul limită pentru înscrieri este 1 octombrie.
Ajungem MARI este un program național care susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor instituționalizați și din medii defavorizate. Tinerii au parte și de diverse cursuri de educație pentru sănătate, educație financiară sau de siguranță în online. Materialele sunt de acum disponibile gratuit pentru ONG-urile care acționează în beneficiul copiilor, pentru profesori și părinți.
Peste 300 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate din județul Timiș au fost incluși în cel mai amplu proiect desfășurat de programul Ajungem MARI. Proiectul „Ajungem MARI și Puternici” a cuprins activități cu impact major asupra copiilor: logopedie, psihoterapie, cursuri vocaționale și de calificare.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
4
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
3
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.