Inovarea, atragerea de noi investiţii, dezvoltarea teritorială armonioasă, toate acestea sunt idei cuprinse în cadrul unui nou plan de îmbunătăţire a mediului de afaceri regional bănăţean. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a realizat un asemenea plan ce ar trebui să sprijine firmele în perioada 2014 – 2020.
Primăria Timişoara şi cea din Dumbrăviţa au iniţiat un proiect pentru realizarea unui incubator de afaceri destinat sprijinirii micilor întreprinderi. Proiectul va avea locaţia în Dumbrăviţa şi vizează realizarea unei structuri de sprijinire a afacerilor şi antreprenoriatului într-o localitate din zona de influenţă a Polului de Creştere Timişoara, orientată spre microîntreprinderi cu activităţi productive tradiţionale şi cu activităţi în domeniul serviciilor.
Au beneficiat de perfecţionare profesională din bani europeni. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu mai multe organizaţii, a demarat în luna februarie a acestui an proiectul „Adaptabilitatea angajaţilor, succesul angajatorilor – ASA”. Peste 100 de persoane au participat la cursurile de specializare, structurate în opt grupe de cursanţi.
Situaţia tot mai dificilă existentă pe bursele internaţionale influenţează tot mai mult şi evoluţia bursei româneşti. Acţiunile sunt în scădere continuă de mai multe zile. Din fericire, marile societăţi din Timiş sunt ferite de această scădere dintr-un motiv foarte simplu: numărul societăţilor cotate şi al tranzacţiilor cu cele care încă mai apar în nomenclatorul bursier este aproape inexistent.
Oamenii de afaceri români şi francezi din Timişoara au de marţi, 19 iulie, un loc unde se pot întâlni într-un cadru informal, atât între ei, cât şi cu reprezentanţii autorităţilor. Iniţiativa noului Centru de Afaceri Franco-Român aparţine cunoscutului Dan Bedros, ani buni de zile şeful Alcatel România şi Europa Centrală, dar şi consul onorific al Franţei la Timişoara.
Azi în Timișoara
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3