Se spune că transportul pe calea aerului este cea mai sigură modalitate de a călători. Chiar și cei cu frică de zbor își găsesc liniștea când văd că se apropie pista de aterizare. Însă dacă pista duce spre o prăpastie, se oprește brusc în fața unui munte, sau este pur și simplu înghițită de ape, atunci chiar și cei mai fricoși călători și-ar dori să rămână cât mai mult în aer.
Anul 2011 a fost unul al premierelor pe Aeroportul Internaţional Timişoara. După transportul de văcuţe şi plane spotting, pe Aeroportul „Traian Vuia” a fost inaugurată şi o capelă.
O tânără din Republica Moldova care călătorea spre Italia a fost depistată în timp ce se afla în tranzit pe Aeroportul Traian Vuia din Timișoara, cu o țigară cu canabis ascunsă în sutien. Drogul a fost depistat de un câine al Poliției de Frontieră.
Pe Aeroportul Traian Vuia din Timişoara a aterizat vineri, în jurul orei 13, un avion care transporta 70 de văcuţe aduse din Irlanda. Văcuţele care provin din rasa Holstein Friza vor asigura lapte pentru copiii unui orfelinat din Oradea şi pentru alte zeci de familii nevoiaşe din judeţul Cluj.
În timp ce pe Aeroportul din Cluj degivrarea a născut un scandal monstru între conducerea instituţiei şi compania Carpatair, Aeroportul Internaţional Timişoara se pregăteşte de iarnă. Conducerea aeroportului timişorean avertizează că nu va risca siguranţa pasagerilor şi, din cauza operaţiunilor de degivrare, pot apărea întârzieri de până la 15 minute.
Ştiri din Timiș
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
Eveniment
Un șofer a fost rănit, luni după-amiază, în Timiș, în urma unui accident rutier. Pompierii au intervenit după ce bărbatul a rămas blocat în mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Ştiri din Timiș
Scuarul din mijlocul Pieței Bălcescu a fost doar teoretic spațiu „verde”. După câteva plantări și instalarea unui sistem de irigații în această primăvară, însă, reprezentanții primăriei promit că acesta va deveni spectaculos.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Exasperați de faptul că nu mai au liniște în cartierul lor din cauza unor persoane care se droghează, câțiva locuitori din zona Dâmbovița ne-au contactat în speranța că oamenii legii vor lua măsurile care se impun în astfel de cazuri. Atât reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, cât și cei ai Poliției Locale Timișoara spun că supraveghează zona și au dat amenzi.
8
Ştiri din Timiș
Lucrările de la Pasajul Solventul, începute în 2021, ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, dar în iarnă s-a intrat cu un progres fizic mai mic de 50%. În primăvară, constructorul s-a reapucat mai serios de treabă, iar acum lucrează la platforme și, în curând, va începe și montarea chesonului. Pe urmă, prin toamnă, se va desfășura și cea mai complicată parte, „împingerea” acestuia.
2
Sănătate
Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au consultat aproximativ 350 de oameni și le-au verificat funcția pulmonară. Campania a fost derulată la un mare centru comercial din nordul orașului, pentru a marca Ziua Internațională a Astmului. 100 dintre cei consultați aveau simptome incipiente de astm și chiar BPOC.
1
Cariere de Poveste
Silviu Predescu lucrează la Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș. 14 ani i-a petrecut pe teren investigând accidente, crime, violuri și tâlhării, iar alți trei făcând expertize. În clipa de față se ocupă de expertiza balistică. De asemenea, îi învață tainele criminalisticii pe studenții de la UVT și este doctorand al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.