Anul 2016 a fost unul foarte important pentru Aeroportul Internațional Timișoara, fiind înregistrate creșteri la tot ceea ce înseamnă activitate specifică. Au fost introduse mai multe destinații noi, atât pentru zboruri interne cât și externe, noi companii aeriene și-au deschis baza de operare la Timișoara, iar toate acestea s-au regăsit și în creșterea numărului de pasageri, a numărului de zboruri, precum și în creșterea cantității de marfă transportată spre și dinspre Timișoara.