Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest reprezintă România în cadrul unui proiect european prin care se dorește facilitarea procesului de digitalizare în domeniul economic și public. Fondurile disponibile pentru această inițiativă sunt în valoare de 1,6 milioane de euro, zece regiuni europene fiind implicate în derularea „Devise”.
Principalele patru orașe din regiunea Vest, Timișoara, Arad, Deva și Reșița au primit putere deplină pentru a manageria suma de 150 de milioane de euro alocată de Uniunea Europeană prin axa prioritară 4 a Programului Operațional Regional. Primăria Timișoara va avea pe mână 56 de milioane de euro pe care să știe cum să îi cheltuie!
Avertismentul lansat de ADR Vest cu privire la posibilitatea ca Primăria Timişoara să piardă peste 112 milioane de lei fonduri europene incită în continuare spiritele. Liderii PSD vorbeau zilele trecute despre posibilitatea ca primăria să intre în faliment într-o astfel de situaţie, primarul Nicolae Robu s-a lansat luni într-un atac la adresa social-democraţilor, acuzându-i de intoxicare „pe bani mulţi”. Îi răspunde preşedintele PSD Timişoara, Sebastian Răducanu, care îi aminteşte că ADR Vest nu e PSD şi are trei întrebări pentru Robu.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
1
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.