Nokia Romania se implică masiv în acţiunile de responsabilitate socială, fiind desemnată şi locaţia cu cele mai bune proiecte de CSR din Nokia. De la investiţii în educaţie până la acţiuni de ecologizare, proiectele de CSR ale Nokia Romania s-au mulat cel mai bine pe cele trei direcţii prin care Nokia investeşte în comunitate: “Connecting the Unconnected” prin proiectele de colaboarare cu sistemul educaţional şi parteneriate cu universităţile de profil, “Empowering Women” prin contribuţii de lungă durată în mentoratul studentelor şi tinerelor liceence şi “Saving Lives” prin organizarea de donări de sânge din partea a 300 de angajaţi Nokia România în 2017 şi colaborarea cu registrul de celule stem.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
1
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Lugoj, unde a spus că pe centură este evidentă „necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecția cu drumurile spre Tapia și Măguri”. Licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic urmează să fie lansată săptămâna viitoare.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că în perioada aprilie - mai a spart mai multe mașini parcate pe diferite străzi din Timișoara, de unde a sustras diverse bunuri.
România
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
1
Eveniment
Cinci vietnamezi au fost prinși de polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare în timp ce încercau să treacă fraudulos granița din România în Ungaria, în încercarea de a ajunge în vestul Europei.
Ştiri din Timiș
Un cititor Tion a surprins trei cai lăsați liberi în zona Lunei din cartierul Fabric.
1