Deşi se jură că nu se va mai lua de arbitri, pe care nu ar vrea nici măcar să-i mai salute, Ionuţ Popa, antrenorul ACS Poli Timişoara este sigur că temperamentul său vulcanic nu îl va ţine departe de prezentarea unor comentarii acide la adresa cavalerilor fluierului. Ultima propunere a tehnicianului, înaintea meciului de Cupa Ligii cu Viitorul, programat miercuri la Timişoara, este invitarea şefului grec al comisiei de arbitri din România la meciurile echipei bănăţene.
Dorinţa celor de la ACS Poli Timişoara de a scăpa de „bagajul” de 14 puncte cu minus în clasamentul Ligii 1 nu a fost îndeplinită nici după etapa a treia. Formaţia alb-violetă a fost învinsă pe teren propriu de cei de la Pandurii Târgu Jiu, duminică seara, cu scorul de 3 - 1, după un meci în care arbitrii au avut câteva intervenţii cel puţin interpretabile.
A renunţat la postul de city manager la Primăria Timişoara şi a acceptat postul de preşedinte al ACS Poli Timişoara. Sorin Drăgoi este conştient de poziţia dificilă pe care a ales-o, cu atât cu cât nu a mai activat pe un post similar, dar spune că va face tot posibilul pentru a asigura un management cât mai bun la clubul timişorean.
Peste noapte, ACS Poli Timișoara s-a trezit că sâmbătă seara va juca în prima ligă meciul de campionat cu marea rivală a orașului, indiferent de care dintre Poli-uri vorbim, Dinamo București. Brambureala din fotbalul românesc, cazul Rapid, unul în care numele Timișoarei a devenit minge de ping-pong, l-a pus pe antrenorul alb-violeților, Ionuț Popa, în situația de a avea o tactică de joc... variabilă pentru partida de la sfârșit de săptămână. „Îngrășăm porcul în ziua de Crăciun, ca românii”, spune cu umor tehnicianul, pus oricum într-o situație ingrată.

Capitală Culturală

Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.

Ştiri din Timiș

Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.

Mapamond

Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian. 3

Mapamond

VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.

Ştiri din Timiș

Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.