Revenit la Timişoara după câţiva ani, Silviu Bălace se impune încet, dar sigur, la noua echipă a oraşului. El a reuşit al doilea gol al sezonului, miercuri, la Râmnicu Vâlcea. Mijlocaşul formaţiei bănăţene devine unul dintre liderii de pe teren. Bălace crede că Poli e pe drumul cel bun şi aşteaptă publicul la stadion.
ACS Poli Timişoara continuă la baza de la Dan Păltinişanu pregătirea pentru campionat. Fotbaliştii bănăţeni au timp până luni să se pregătească, atunci fiind programată următoarea întâlnire contând pentru campionatul Ligii 2. Adversari vor fi cei de la FC Argeş Piteşti. De vineri se pun în vânzare biletele pentru această partidă, care este netelevizată.
Ceea ce era de aşteptat s-a şi întâmplat. ACS Poli Timişoara a reuşit să se impună (în sfârşit!) în deplasare. Adversarul a fost unul modest, mai bine zis codaşa seriei, CSM Râmnicu Vâlcea. Timişoara s-a impus, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2 - 0, prin golurile lui Boldea, respectiv Bălace.
Timişoara joacă vineri, de la ora 17, partida cu Luceafărul Oradea, contând pentru etapa a opta a Seriei Vest a Ligii 2. ACS Poli pune în vânzare bilete de acces la meciul de vineri după-masă.
Acestea sunt disponibile începând de miercuri, 17 octombrie.
Deşi meciul de la Măciuca nu a fost unul extraordinar, pentru nici una dintre echipe, antrenorul ACS Poli, Valentin Velcea, consideră că Timişoara putea să vină cu toate cele trei puncte acasă. El a vorbit despre şansa bună ratată de Boldea, chiar pe final de meci.
Azi în Timișoara
Luni, 30 martie, puteți vizita Târgul de Paște din centru sau să mergeți la operă.
Capitală Culturală
Un eveniment în care muzica se transformă în solidaritate va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 19, la Filarmonica Banatul din Timișoara. Concertul „Symphony of Hope”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Muzică și Teatru, are un scop caritabil. Este vorba despre sprijinirea campaniei „Adoptă o mamă singură”.
Ştiri din Timiș
Marșul pentru Viață, organizat în fiecare an în preajma sărbătorii de Bunavestire, a primit ca răspuns un manifest din partea susținătorilor pro-choice. Manifestarea a avut ca scop transmiterea mesajului „femeile sunt cele care trebuie să aleagă asupra propriului corp”, potrivit organizatorilor.
7
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara sunt invitați să devină ambasadori vizuali ai orașului lor, printr-un nou concurs de fotografie dedicat comunității locale. Proiectul „Orașul meu. Timișoara în imagini” revine în această primăvară cu o temă sugestivă – „Timișoara înflorită”.
Ştiri din Timiș
Un timișorean care a adus gustul Asiei de Sud-Est mai aproape de români a fost recompensat oficial pentru eforturile sale. Ambasadorul Republicii Indonezia în România și Republica Moldova, Meidyatama Suryodiningrat, s-a aflat sâmbătă într-o vizită informală la Timișoara, unde i-a oferit o distincție lui Dragoș Dubină.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara aduce în prim-plan o serie de evenimente dedicate publicului tânăr, în cadrul programului educațional EDUPOL de primăvară. Inițiativa își propune să apropie cultura de noile generații, prin spectacole de teatru, muzică live și experiențe interactive adaptate diferitelor categorii de vârstă.
Capitală Culturală
Trecerea la ora de vară capătă o dimensiune aparte la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, unde schimbarea este evocată printr-o piesă de patrimoniu cu valoare artistică și simbolică.