ACS Poli Timișoara a avut noroc cu carul și a scăpat de retrogradarea directă în ultimele secunde ale actualului campionat, aceasta doar pentru că cei de la Botoșani și-au apărat șansele corect până la final și au bătut Pandurii Târgu Jiu. În ultimul meci, formația alb-violetă nu a reușit decât un egal la Mediaș, 2 - 2, deși avea nevoie de victorie, dar a fost un egal imens, care duce echipa la barajul cu UTA.
Ultima solicitare adresată de antrenorul ACS Poli Timișoara celor de la București se referă la aducerea de arbitri străini pentru ultimele meciuri din campionat. Tehnicianul pare împăcat cu situația din semifinala cupei, unde echipa nu pare să mai aibă șanse, dar spune că în campionat sunt multe discuții despre ce și cum se întâmplă.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.