Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, iar alte patru au murit, miercuri dimineaţă, la Tulcea, după ce un autobuz în care se aflau câteva zeci de pasageri s-a răsturnat de pe un dig care face legătura cu zona industrială a oraşului.
Un bărbat care traversa strada pe culoarea roşie a semaforului, la intersecţia Splaiului Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Mihai Viteazul din Timişoara, a fost izbit în plin de un autoturism VW Passat. Pietonul a fost aruncat la zeci de metri distanţă de locul impactului. El a fost transportat în stare gravă la spital.
Un şofer inconştient a provocat un grav accident rutier, la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Jamu Mare din Timiş. Vorbim despre un tânăr care s-a urcat la volanul unei autoutilitare furate, deşi nu avea nici permis de conducere, a pierdut controlul într-o curbă, iar autovehiculul s-a răsturnat. Şapte persoane au fost rănite în accident.
Inconştienţa la volan a dus la un nou accident de circulaţie, în localitatea Cărpiniş din judeţul Timiş, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un tânăr de 17 ani a plecat de la o nuntă cu maşina unui prieten, a avariat un alt autoturism parcat şi s-a oprit într-un podeţ.
Au văzut moartea cu ochii, dar au scăpat uşor! Trei tineri care se deplasau dinspre Albina spre Timişoara au scăpat cu câtvea zgârieturi după ce s-au dat cu maşina peste cap într-un şanţ de pe marginea drumului. Şoferul a pierdut controlul asupra volanului după o depăşire periculoasă.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.
România
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide.
2
Cinema
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.
Sănătate
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.
Capitală Culturală
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.
Ştiri din Timiș
După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul transformării sale în pădure-parc mai face un pas. Consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate pentru amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, podețe, alei suspendate și zone de relaxare.
3