Accident grav de circulație, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, în localitatea timișeană Chizătău, joi seara. Cinci persoane au fost rănite după ce un autoturism a intrat pe contrasens într-o curbă și s-a izbit violent de un microbuz.
Întâlnire de gradul trei între doi inconștienți, la Timișoara. De-o parte un biciclist băut bine, iar de cealaltă un tânăr care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere. Totul s-a terminat la spital pentru cel care se deplasa pe două roți.
Elena Ghegeliu, tânăra care și-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier care a avut loc în anul 2006 și care a primit despăgubiri în valoare de un million de euro de la CNADNR, a inițiat o nouă acțiune în instanță contra companiei. Aceasta cere daune materiale în valoare de două milioane de lei.
Accident în lanț la numai câțiva pași de locul în care un șofer și-a pierdut viața, marți, după ce a intrat cu mașina într-un autobuz. Cinci mașini au fost avariate după ce conducătorul unei autoutilitare a intrat într-o coloană care staționa din pricina unor lucrări.
Curaj nebun pentru un bărbat de 33 de ani din Giroc. Acesta s-a urcat pe motocicletă deși era băut bine și nu avea permis și a plecat la plimbare prin comună, spun polițiștii.
România
PSD nu va susține automat Guvernul pe care premierul desemnat Luca Niculescu îl va propune, social-democrații urmând să discute cu acesta înainte de a lua o decizie. Anunțul a fost făcut marți de Sorin Grindeanu, după ședința Biroului Politic Național al PSD.
Capitală Culturală
„Donum. Casă pentru visători”: este numele expoziției cu care cuplul de artiști Renée Renard și Ciprian Chirileanu revine în Galeria Pygmalion a Casei Artelor din Timișoara . O poveste sensibilă despre locuire, prin lentila memoriei afective, ca o „formă de generozitate”, cum o numește chiar curatoarea expoziției
Cinema
Festivalul de film și cultură balcanică Taifas revine la Timișoara între 12 și 18 octombrie, cu cea de-a patra ediție. Tema din acest an este „Istorie, memorie și alte nimicuri”, iar programul cuprinde filme balcanice și românești, spectacole, lansări de carte, întâlniri cu cineaști, muzică și evenimente gastronomice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara este pregătită să preia Spitalul CFR și să îl integreze în Spitalul Municipal, după ce Ministerul Transporturilor a decis transferul unității către municipalitate. Urmează votul în CLT și hotărârea de guvern.
Ştiri din Timiș
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună.
1
Mapamond
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.
Ştiri din Timiș
Se împlinesc 80 de ani de la unul dintre momentele importante din istoria Catedralei Mitropolitane din Timișoara. În 6 octombrie 1946, monumentala catedrală din centrul orașului a fost târnosită în cadrul unei impresionante ceremonii religioase, la care a participat și Regele Mihai I al României.
Ştiri din Timiș
Antreprenori, lideri și profesioniști din regiune se întâlnesc joi, 8 octombrie 2026, la Congress Hall, în Iulius Mall Timișoara, la Game Changers – Conferința Regională RBL Banat. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan companiile și oamenii care aleg să acționeze într-un context economic marcat de incertitudine, presiunea costurilor și transformări tehnologice accelerate.