Accident stupid, joi dimineaţa, în zona Dâmboviţa din Timişoara. Două autoturisme – un Opel şi un Nissan – s-au ciocnit şi au fost proiectate pe trotuar, peste un biciclist de 25 de ani.
O femeie a ajuns în stare gravă la spital joi seara, după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni, pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara.
Neatenţia la volan duce din nou la accidente. Două persoane au ajuns la spital, marţi, în urma unui accident rutier petrecut la intersecţia străzii Preyer cu strada Mangalia din Timişoara. Cele două persoane se aflau într-un taximetru care a fost lovit în plin de un alt autoturism şi răsturnat în urma impactului.
Cele două tinere care au înșelat mai multe persoane prin metoda „accidentul” au fost arestate pentru 29 de zile. Cele două au fost reținute abia după ce au reușit să înșele mai mulți lugojeni de la care au primit zeci de mii de lei și mii de euro.
Două persoane au fost rănite în urma unui accident în lanţ petrecut joi după-amiaza pe bulevardul Constantin Brâncoveanu din Timişoara. Din primele informaţii, vinovat de producerea accidentului este şoferul unui autoturism Citroen, care a virat stânga pe strada Romulus fără să se asigure.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara este pregătită să preia Spitalul CFR și să îl integreze în Spitalul Municipal, după ce Ministerul Transporturilor a decis transferul unității către municipalitate. Urmează votul în CLT și hotărârea de guvern.
Ştiri din Timiș
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună.
1
Mapamond
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.
Ştiri din Timiș
Se împlinesc 80 de ani de la unul dintre momentele importante din istoria Catedralei Mitropolitane din Timișoara. În 6 octombrie 1946, monumentala catedrală din centrul orașului a fost târnosită în cadrul unei impresionante ceremonii religioase, la care a participat și Regele Mihai I al României.
Ştiri din Timiș
Antreprenori, lideri și profesioniști din regiune se întâlnesc joi, 8 octombrie 2026, la Congress Hall, în Iulius Mall Timișoara, la Game Changers – Conferința Regională RBL Banat. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan companiile și oamenii care aleg să acționeze într-un context economic marcat de incertitudine, presiunea costurilor și transformări tehnologice accelerate.
Eveniment
Un bărbat de 38 de ani din Lugoj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat fosta concubină. Femeia a cerut ajutor la 112, iar polițiștii au intervenit și l-au reținut pe bărbat.
Mapamond
O operă de artă considerată unică în lume a fost furată în Franța. Este vorba despre „Apocalipsa”, o carte monumentală realizată de Joseph Forêt între 1958 și 1961, al cărei exemplar are o copertă din bronz, decorată cu aur, pietre prețioase și scoici, realizată de celebrul artist spaniol Salvador Dalí.
România
Luca Niculescu, premierul desemnat, a evidențiat marți importanța consensului politic în procesul de aderare a României la OCDE. El a subliniat că în ultimii patru ani au fost realizate peste 100 de reforme și a pledat pentru continuarea acestora în viitorul program de guvernare. Niculescu speră ca partidele să păstreze aceeași deschidere pentru dialog și colaborare.
4