Procedurile de recuperare a epavei avionului prăbușit în Munții Apuseni, luni după-masa, au început. La locul accidentului s-au aflat inspectori specialiști în aviație, care continuă cercetările și stabilesc detaliile pentru această operaţiune. Se pare că epava va fi tăiată în bucăți.
Patru din cei cinci supravieţuitori ai accidentului aviatic petrecut în Munţii Apuseni sunt în continuare internaţi la Terapie Intensivă la Spitalul de Urgenţă din Cluj-Napoca. Cel de-al cincilea a fost deja externat.
Trupul neînsuflețit al studentei de 23 de ani, care a murit în accidentul aviatic de luni după-masa, în Munții Apuseni, a fost ridicat, marți, de reprezentanții Armatei, urmând să fie transportat la București. Trupul pilotului Adrian Iovan va fi ridicat miercuri, de membrii familiei.
Înregistrarea audio a ultimei convorbiri dintre pilotul Adrian Iovan și turnul de control din Sibiu a fost făcută publică. Aceasta arată discuțiile pe care Iovan le-a avut în încercarea de a găsi o soluție pentru a ajunge la Aeroportul din Oradea.
Pilotul Adrian Iovan a murit într-un accident aviatic, luni seara. Iovan pilota un avion cu un echipaj medical la bord, care a trebuit să aterizeze forțat în Muniții Apuseni. Toate cele șapte persoane aflate la bord au fost găsite de un pădurar. Din nefericire, Adrian Iovan și o studentă au murit.
Azi în Timișoara
Joi puteți participa la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau să mergeți la filme și expoziții.
Eveniment
Miercuri, polițiștii au fost sesizați că în spatele unui imobil situat pe strada Ștefan Octavian Iosif din Timișoara, s-ar afla o persoană posibil decedată.
Ştiri din Timiș
Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cea de-a XIII-a ediție, care se deschide oficial joi, 19 martie, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul se va desfășura până pe 22 martie și va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00.
Ştiri din Timiș
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.
Ştiri din Timiș
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională.
1
Ştiri din Timiș
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.