Universitatea Politehnica Timișoara sărbătorește 100 de ani de la înființare, iar pentru a marca momentul a lansat videoclipul piesei „100 de ani”. Formația RockIng, cea care interepretează piesa, este alcătuită din artiști de calibru, cu toții absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara. RockIng va susține un concert dedicat celor 100 de ani de la înființarea UPT, care va fi difuzat în streaming online, miercuri, 11 noiembrie.
Colegiul Național C.D: Loga din Timișoara este în sărbătoare. Se împlinesc o sută de ani de la preluarea școlii de către Administrația românească. Au avut loc tot felul de manifestări în această perioadă, iar totul va culmina cu evenimentul care se va desfășura vineri, 11 octombrie, la Teatrul Național din Timișoara. Logani (cei care au absolvit Liceul „Loga”) din multe țări vin la manifestările prilejuite de aniversarea a o sută de ani a liceului.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.
Mapamond
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene.
România
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.
Capitală Culturală
Adolescenții care au participat la atelierele Ideo Ideis din Timișoara vor prezenta vineri, 30 octombrie, spectacolul „Doamnă, da’ suntem la televizor!”. Reprezentația va avea loc de la ora 18:30, la Casa Tineretului - Centrul FITT, în Sala Studio, și marchează încheierea a cinci zile de ateliere de teatru, regie, dramaturgie și dezvoltare personală.
Eveniment
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-ar fi dat drept polițist și ar fi oprit un șofer în trafic, în Lugoj. Acesta i-a cerut actele mașinii, apoi i-a spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să îi dea vreun document care să dovedească sancțiunea.
Eveniment
O femeie de 56 de ani și un bărbat de 58 de ani au fost reținuți de DIICOT, după ce anchetatorii au găsit droguri de mare risc și canabis la sediul unei fundații din Boșorod, unde cei doi organizau retreat-uri și evenimente de dezvoltare personală. În urma perchezițiilor, au fost ridicate și aproape 45.000 de euro și peste 18.000 de lei.
Ştiri din Timiș
PSD Timiș a stabilit, joi, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean, persoanele pe care le propune pentru conducerea Instituției Prefectului – Județul Timiș, în contextul formării noului Guvern și al trecerii PNL și USR în opoziție.
1
Ştiri din Timiș
Reconstrucția Pasajului Slavici-Polonă intră într-o nouă etapă. De marți, 3 noiembrie, începe demolarea pasajului spre strada Wilhelm Tell, iar traficul va fi închis pe această porțiune și deviat pe drumul provizoriu și Centura Sud.