Profesionist dedicat valorificării patrimoniului cultural, Marius Cornea contribuie la cercetarea, conservarea și prezentarea patrimoniului, punând accent pe dialogul dintre istorie, artă și comunitate. Implicarea sa în programe educative și proiecte culturale reușește să transforme vizita la muzeu într-o experiență accesibilă, interactivă și relevantă pentru toate categoriile de public.

Cum ați optat pentru meseria de muzeograf?

Aș spune că destinul m-a adus în muzeele din Timișoara. După primele studii universitare, am ajuns în sistemul de învățământ de masă, într-un liceu din Deta și acolo organizam diverse activități după programul școlar, conferințe, ateliere, mici prezentări și, la un moment dat, am avut nevoie pentru o conferință despre Renașterea italiană de diapozitive. Atunci m-am întors în Muzeul Banatului, cu care colaborasem în timpul studenției, făcusem muncă de teren, pregătisem și o lucrare de licență despre iconografia frescelor bizantine, neobizantine, baroce. Cunoșteam colectivul Secției de Artă a muzeului și mă întorsesem atunci din Deta pentru a procura acele diapozitive necesare pentru organizarea conferinței destinată elevilor din zona Detei. Spun zona Detei pentru că liceul unde predam atunci avea elevi din toate comunele, din toată zona orășelului. Și atunci profesoara mea de istorie a artei, doamna Adriana Buzilă, din timpul studiilor universitare, la Timișoara mi-a spus: „peste două săptămâni se organizează un concurs pentru secția de arte a Muzeului Banatului și ai de parcurs 30 de cărți. Ți le-am pregătit și te vei înscrie la acest concurs”.

Povestea a început în 2001 cu acest drum al muzeografie în Banat, apoi a continuat cu studiile la București, urmate de specializările în Italia, un an petrecut în Florența, urmat imediat de doi ani academici în Veneția, apoi un an la Roma, un an academic și alte burse în Amsterdam și așa mai departe, în vederea pregătirii pentru specializare strictă de muzeu care să aibă legătură cu colecțiile Muzeului Banatului pe atunci, în special la secția de artă. Și m-am specializat în istoria picturii italiene în secolele XVI-XVIII, ulterior în istoria picturii flamande și olandeze. Secția de artă în 2006 a fost transformată în Muzeul de Artă. Astăzi este Muzeul Național de Artă din Timișoara, din Piața Unirii. Dar destinul a vrut să mă reinventez profesional în 2018, să părăsesc acea instituție după 17 ani și să mă întorc în Muzeul Banatului, unde sunt din vara anului 2018 și aici mă ocup de Istoria civilizației urbane din Banat. Am organizat în ultimii ani o serie de expoziții dedicate orașului Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara și echipa de la Centrul de Educație la Distanță, coordonată de doamna dr. ing. Diana Andone.

În cadrul programului oficial Timișoara Capitală Europeană a Culturii, în 2023, am făcut o serie de cinci expoziții dedicate cartierelor Iosefin, Elisabetin, Fabric, Cetate și Calea Girocului, în paralel cu alte expoziții, care ilustrau secvențe din civilizația acestui colț de țară astăzi, cândva parte integrantă a Regatului Ungariei, ulterior al monarhiei austro-ungare din 1867, Banatul, atât de drag nouă tuturor. Iar în ultimii ani m-am dedicat alături de o echipă, pentru că toate aceste expoziții, aceste mari proiecte sunt realizate de o echipă formată de muzeografi, conservatori, restauratori, specialiști în marketing muzeal, unei serii de trei expoziții despre clasele sociale ale Banatului. În 2024 ne-am ocupat de istoria nobilimii din Banat, conace și castele. În 2025, s-a putut vizita expoziția despre burghezia din Banatul istoric, care va fi deschisă până în 25 ianuarie 2026. Anul acesta o să ne ocupăm de cei mulți.

Locuind mai mulți ani în străinătate pentru studii, v-ați gândit vreodată să rămâneți definitiv acolo?

De fiecare dată când părăseam Timișoara, mă gândeam că probabil nu mă mai întorc. Și de fiecare dată m-am întors, pentru că sunt atât de legat de Timișoara, chiar dacă nu sunt născut aici. Sunt ardelean, născut la Mediaș, dar aveam câteva luni de viață când părinții au ajuns aici prin repartiție. Întotdeauna m-am întors pentru că fac parte din categoria aceea de vinituri bănățene, care au adoptat un model de civilizație bănățeană, un comportament central european și mă simt timișorean prin vocație chiar că nu sunt prin naștere. În muzeele din Timișoara sunt locuri speciale, în care trecutul se întâlnește cu prezentul prin aceste expoziții cu multe obiecte și documente care ilustrează istoria ținutului bănățean, dar mai ales se întâlnește cu viitorul.

Eu lucrez cu diverse categorii de public și mai ales de vârstă, cu copii din grădinițele Banatului, școlile primare, generale, liceele, universitățile Timișoarei. Lucrez de multe ori cu seniori și adulți cu dizabilități, cum sunt cei de la Centrul de zi de integrare/reintegrare socială pentru persoane aflate în dificultate Dr. Aurora Heim și cu adulți cu dizabilități de intelect, beneficiarii Fundației pentru Voi. Iată ce diversitate de public poate fi întâlnită în expozițiile Muzeului Național Banatului, o instituție care există din 1872, înființată de un nobil maghiar, Ormós Zsigmond, comitele suprem al Timișului și al Timișoarei, alături de o pleiadă de intelectuali din diverse comunități cultural-lingvistice confesionale bănățene. Este un loc privilegiat, un loc al memoriei, pentru că muzeele sunt, alături de arhive și biblioteci, locuri de depozitare ale memoriei Banatului, prin obiecte și documente. Este o memorie fragmentară, încapsulată în aceste obiecte, purtătoare de valoare memorială foarte importantă, obiecte care își continuă viața în expozițiile muzeului, prin valorificarea lor în proiecte mari sau mici.

Întotdeauna această viață este completată de experiența vizitatorului, de emoțiile și trăirile publicului nostru, repet, din diverse categorii sociale, profesionale și de vârstă. Este un public suficient de curajos să treacă pragul Bastionului Maria Theresia, locul în care ne găsim noi astăzi, și care în ultimii ani a devenit un sediu temporar al Muzeului Național Banatului, sediul istoric al instituției noastre, Castelul Huniade, intrând într-un amplu proces de restaurare.

Apropo de public, cum a evoluat profilul vizitatorilor de-a lungul anilor în care v-ați desfășurat activitatea?

Profilul nu s-a schimbat, s-au schimbat nevoile lor culturale, aș zice că s-au îmbogățit ca tip de experiență. Sigur că sunt multe oferte culturale într-un oraș precum Timișoara, sunt multe instituții de cultură prestigioase, avem trei teatre, opera națională, avem teatrele independente, filarmonica. Sunt multe oferte culturale, chiar universitățile, Politehnica, Universitatea de Medicină, de Științele Vieții, Universitatea de Vest, au programe speciale de părtășire a culturii către acest public, care poate alege și expozițiile organizate de cele trei muzee aflate sub coordonarea Consiliului Județean Timiș: Muzeului Satului Bănățean, Muzeului Național de Artă și Muzeului Național al Banatului. Dar nevoile lor s-au schimbat într-o perioadă în care a crescut liberarea de mișcare, a crescut această capacitate de deplasare, chiar pe alte meridiane, grație Aeroportului Internațional Timișoara. Iar publicul nostru, care e deja format, are o apetență pentru muzee și produse culturale, poate să facă comparații între cele ce se întâmplă prin Budapesta, Viena, Londra, Paris sau Milano, în toate aceste orașe de care Timișoara este conectată. Ca atare, și nevoile lor sunt diversificate.

Există un grad înalt de putere critică, de analiză critică a produselor culturale oferite de Timișoara și, din punctul meu de vedere, este un plus valoare, ei fiind consumatori avizați, capabili să facă o analiză corectă a situației culturale din Timișoara în raport cu oferta din România, București, Cluj, Iași, Craiova și cea europeană sau chiar transatlantică.

Care sunt principalele provocări cu care vă confruntați zilnic în exercitarea acestei profesii?

Fiecare zi este diferită. Ca muzeograf, eu am, de exemplu, și gestiunea depozitelor. Sunt peste 7.000 de obiecte care au intrat în ultimii șase ani în patrimoniul muzeului nostru. Sunt obiecte pe care le-am preluat din case, cu povești, cu istorie foarte încărcate de memoria Banatului. Este o memorie profundă și provocarea este acel tip de atașament pe care îl dezvoltă un muzeograf, povestitor, curator, dar și gestionar al unor depozite față de obiectele pe care le are în grijă. Sunt mai mult decât obiecte.

În fiecare zi lucrez în aceste depozite de muzeu. Pentru mine sunt obiecte atașate de familiile pe care le-am cunoscut în ultimii 20 de ani de când sunt activ în domeniu și mai ales de trăirile, emoțiile care au însoțit această călătorie a obiectelor dintr-un univers familial, intim înspre muzeu, înspre expoziții. Acest tip de emoție este una extrem de pură, de reală, de intensă în raport cu obiectul. Este memoria locului, exprimată printr-un obiect.

Aceste 7.000 de obiecte așteaptă să fie văzute de publicul larg când va fi gata renovarea Castelului Huniade?

Da, noi am pregătit deja proiectele pentru expozițiile permanente din Castelul Huniade.

Puteți să dezvăluiți?

Proiectele au fost deja prezentate în comisiile din Ministerul Culturii la București. Surprizele sunt intense dacă muzeul păstrează totuși, n-aș spune secret, dar aș spune încă nedevoalate anumite istorii, tocmai pentru a crea un nivel de așteptare, a crea o dorință intensă din partea publicului nostru de a vizita viitoarele expoziții permanente din Castelul Huniade.

Ce ne puteți spune despre primele proiecte ale anului 2026?

Mă voi dedica preluării și prelucrării mai multor obiecte, de ordinul sutelor, care au intrat anul trecut în patrimoniul muzeului nostru, Un obiect primește o identitate de muzeu, el trebuie fotografiat, studiat, fişat, înregistrat, primește și un cod numeric, care de fapt este CNP-ul pentru orice obiect, e numărul de inventar unic pentru fiecare obiect și mă voi dedica prelucrării acestui număr însemnat de obiecte pe care familiile generoase ale Timișoarei le-a oferit în ultimele luni instituției noastre. Iar proiectul major, la care lucrăm deja de mult timp, este a treia expoziție din trilogia socială a Banatului, care va închide seria de trei expoziții dedicate categoriilor sociale ale acestui ținut în secolele XVIII- XIX și perioada interbelică.

Este o expoziție dedicată celor mulți. După nobili, burghezi, ne vom ocupa de muncitori, soldați, țărani, muze, jurnaliști, învățători, preoți, din Banatul atât de drag nou în tuturor, în secolele XIX și în secolul XX. Arcul de timp va fi unul mai lung. Expoziția va ilustra istoria celor mulți în Banat, de la 1800 până la Revoluția din decembrie 1989.

Ce fel de obiecte acceptați ca donații din partea timișenilor?

Nu doar a timișorenilor, am primit donații și din Germania, din Franța, din partea foștilor timișoreni sau din partea descendenților foștilor timișoreni. Am primit chiar prin curierat, spre surprinderea tuturor, un colet enorm declarat cu valoare de 50 de euro. L-am primit din Nisa și conținea mici bijuterii, picturi, lucrări de grafică, prezentate în mansarda Bastionului în cadrul expoziției „Albume de familie. Burghezia în Banat în perioada modernă”.

Așteptăm obiectele cu mare încărcătură, cu mare valoare documentară, istorică, pentru diverse microistorii sau secvențe din marea istorie a Banatului, care pot să spună, să creioneze pentru publicul actual și pentru generațiile viitoare file din istoria Banatului. Este o istorie a familiilor, o istorie a unor case, a unor străzi, a unor cartiere sau a unor orașe sau a unor întregi comunități culturale, lingvistice, etnice și religioase.

De ce aspecte ar trebui să țină cont un tânăr sau o tânără atunci când își alege viitoarea meserie, profesie sau carieră?

De aptitudini, de propriile interese și să se gândească să includă și bucuria de zi cu zi în exercitarea meseriei alese. Fără bucurie, fără curiozitate și mai ales fără dorința de a învăța mereu ceva nou, practicând meseria zi de zi, într-un ritm care uneori poate fi banal, comun, plictisitor, fără această bucurie de zi cu zi, o meserie nu poate deveni brățară de aur.

Sunteți și educator muzeal din 2012. Ce presupune acest lucru?

Educatorul muzeal este persoana care creează pachete de servicii muzeale, produse muzeale pentru publicul foarte diversificat, cu sau fără dizabilități. Am făcut studii la București și Brașov în acest sens. În România sunt puțini muzeografi cu această specializare suplimentară, care se dedică acestor categorii de persoane cu nevoi speciale și dizabilități de auz, de intelect, dizabilități asociate, locomotorii.

În fiecare expoziție creată de echipele coordonate de mine, în cadrul Muzeului Național al Banatului, acest public este invitat în fiecare expoziție la ateliere de povești, care sunt oferite în funcție de nevoile lor, în funcție de așteptările lor și toate aceste ateliere de povești sunt completate de fiecare dată de trăirile, emoțiile și de experiențele persoanelor cu sau fără dizabilități.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.