Luciana Friedmann este doctor în litere a Universităţii de Vest din Timişoara. Teza ei de doctorat tratează identitatea scriitorilor evrei din Europa de Est stabiliţi în Statele Unite. În 2009, a publicat un volum de poezii intitulat „Înrădăcinare”. Vorbește limbile ebraică, engleză, franceză şi maghiară.

Ești de profesie jurnalistă. Cum ai ajuns președinta Comunității Evreiești din Timișoara?

Am preluat postul la o vârstă destul de fragedă, comparativ cu cei care erau în această funcție. Înaintea mea a fost un domn care a avut peste 80 de ani. Eu am venit aici când aveam 32 de ani, adică în urmă cu 15 ani, după o experiență de jurnalist destul de mare.

Am terminat Facultatea de Jurnalistică -Franceză, apoi am făcut master, după aceea începusem doctoratul și în contextul în care făceam programe pentru diferite grupe de vârstă la nivel național și eram destul de implicată în mersul comunității, a fost o opțiune care mi-a fost propusă. La început am privit-o cu destule semne de întrebare, iar după aceea m-am gândit că aș putea să fac ceva în această funcție, care să fie și pe sufletul meu, și care ar putea să facă această comunitate mai vie.

Câți evrei au mai rămas în Timișoara și care sunt provocările acestei funcţii?

Aproximativ 600 de evrei sunt înscriși în Comunitatea Evreilor din Timișoara. Sunt foarte multe provocări la care nici nu m-aș fi gândit la început. Cred că a fost o inconștiență a vârstei când am preluat postul pentru că munca aceasta se împarte în multe, mărunte domenii, începând de la asistență socială, pentru că avem supraviețuitori ai Holocaustului, avem persoane care primesc asistență socială și medicală. În fiecare zi suntem în contact cu ei, avem asistenți sociali care lucrează pentru comunitate, precum și îngrijitoare care merg la vârstnici acasă.

Este o parte imobiliară deoarece comunitatea are numeroase proprietăți, în special de cult, dintre care multe erau într-o stare deplorabilă, din păcate, și în ultimii ani am dedicat efort și timp împreună cu colegii mei să le renovăm. Din fericire, după mulți ani în care lucrurile au stagnat și nu se mai vedea o luminiță la capătul tunelului, iată că în ultimii ani s-a reușit acest lucru.

Există, pe lângă partea imobiliară, evident, partea religioasă, se păstrează tradiția, rugăciunile, avem un rabin care vine din când în când. Avem doi oficianți de cult ai comunității și avem Jewish Community Center, care deservește partea de programe și în acest cadru putem să facem numeroase evenimente culturale. Este vorba despre concerte, expoziții, programe pentru copii, centru de zi pentru vârstnici, programe de învățare a limbii ebraice și altele.

Sunteți o comunitate unită? Cum se ajută membrii între ei?

Da, eu cred că, fiind o comunitate atât de mică, foarte mult se bazează pe întrajutorare și pe cunoașterea dintre oameni. Sunt norocoasă din punctul acesta de vedere, că oamenii sunt solidari cu adevărat și în momentele grele, cum a fost de exemplu la Covid, când, practic, comunicarea între oameni s-a oprit brusc, am văzut gesturi de solidaritate autentică, fie pur și simplu la telefon, fie ducându-le mâncare acasă sau medicamente celor în nevoie.

Avem programe, nu doar în Timișoara, ci și la nivel de țară, de solidaritate cu cei vârstnici sau care nu se pot deplasa. De exemplu, în 2 octombrie a fost Rosh Hashana, Anul Nou Evreiesc, iar cei care nu se pot deplasa au primit un pachețel simbolic cu ce se consumă de anul nou. Această solidaritate este foarte importantă și mă bucur că avem oameni de diverse profesii, care îi ajută pe ceilalți, de exemplu, medici care îi ajută pe cei care au nevoie, avocați care ajută în mod benevol. Cu cât este mai restrânsă o comunitate, cu atât devine mai solidară.

Ce proiecte aveți pentru următoarea perioadă?

Ce ne dorim și chiar o să se realizeze, o să vedem clădirea în care avem sediul în totalitate renovată și Sinagoga din Cetate. Aici mă refer la partea de restaurare și de pictură. Se lucrează și se încheie partea de restaurare, dar rămâne să se mai realizeze încălzirea, foarte importantă, și să se repare orga, pentru aceasta încă nu avem fondurile necesare.

În ceea ce privește Sinagoga din Cetate, mare parte a lucrării a fost suportată de Guvernul României, cu sprijinul Federației Comunităților Evreiești din România și a Primăriei Timișoara. Mă bucur că s-a ajuns la o înțelegere și în ceea ce privește Sinagoga din Fabric, care este cu siguranță cel mai degradat edificiu, iar Primăria Timișoara din octombrie 2023 a luat-o în administrare. Înțeleg că acum se demarează proiectul și se fac niște pași pentru punere în siguranță, degradarea fiind foarte abruptă în ultimii ani, a plouat, a nins etc.

Sinagoga din Iosefin este funcțională, poate fi folosită. Nu este perfectă, dar este locul unde putem face rugăciuni și sărbători când este frig, pentru că este singura încălzită. În 2 octombrie au început sărbătorile de toamnă cu Rosh Hashana, Anul Nou Evreiesc, la Sinagoga din Cetate.

Urmează Yom Kippur, care o să se țină tot aici, în seara zilei de 11 octombrie, după care o să fie Sukot, sărbătoarea corturilor, care o să se țină în Iosefin în seara de 16 octombrie. E o tradiție, se face un cort în curtea sinagogii, ne aducem aminte de peregrinarea evreilor când au părăsit Egiptul. Avem un concert în data de 6 octombrie, de la ora 18, în colaborare cu Institutul Francez din Timișoara. O să vină un pianist din Israel, Yuval Zorn.

Cu excepția zvasticilor care, din nefericire, au fost desenate pe Sinagoga din Cetate, se mai confruntă evreii cu prejudecăți?

Într-adevăr, au existat câteva cazuri în care au fost asemenea înscrisuri sau desene. Ne-am bucurat că autoritățile au fost alături de noi în aceste situații. S-a întâmplat să și fie prins unul dintre cei care au desenat pe fațada Sinagogii din Cetate și au mai fost și în alte locuri asemenea înscrisuri. Din fericire, în Timișoara nu au fost probleme grave și sper să nici nu fie.

Noi nu simțim niciun fel de discriminare în societatea timișoreană și nu pot să zic decât Doamne ajută! în situația internațională de acum. Din contră, am simțit de-a lungul timpului o solidaritate reală și în momente grele în Israel. De exemplu, am simțit solidaritatea bisericilor din Timișoara și a primarului după data de 7 octombrie 2023.

Apoi, în 9 octombrie a fost comemorarea Holocaustului și a fost un moment greu pentru comunitatea noastră.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr sau o tânără când își alege viitoarea meserie?

Trebuie să ai noroc, inspirație. Cred că cel mai mult este o chestiune de noroc în ceea ce faci și de soartă. Poate nu sună potrivit pentru secolul XXI, dar eu cred în soartă. De exemplu, eu am fost îndrăgostită de meseria asta de jurnalist. În perioada de după Revoluție, părea poarta către libertate tot ce ținea de jurnalistică. Mărturisesc că mama mea, care era dirigintă la o clasă de Drept, m-a îndemnat să dau la Drept, spunându-mi că e o profesie atât de bună. Eu la momentul acela visam doar jurnalistică, nu zic că astăzi nu ar fi fost bine să am elemente de drept și să știu să lucrez cu ele.

Dar, iată că poate așa a fost să fie, acesta să fie drumul și cred că norocul și soarta joacă un rol foarte important în alegerea unei profesii.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.