Graficianul Remus Rotaru a realizat stema heraldică pentru primăriile Giroc, Săcălaz și Buziaş. El a participat la numeroase evenimente expoziţionale cu vizibilitate naţională şi internaţională, expunând în ţară şi în străinătate (Austria, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria). De asemenea, a participat și la numeroase simpozioane şi tabere de creaţie în ţară şi în Serbia, Turcia, Ungaria, promovând astfel pe plan internaţional valorile artei contemporane româneşti.

Cum v-ați îndreptat pașii spre artă, mai exact spre grafică?

E o poveste veche, pentru că deja predau de 25 de ani. Ca orice tânăr căruia îi plăcea să deseneze, căruia îi plăcea în zona artelor, care nu se regăsea în liceul pe care l-a făcut tehnic și nimic din ceea ce era de factură reală nu mi se părea că mă identifică. Și cu partea aia de har. Am dat de patru ori la facultate, s-a intrat foarte greu, câte șapte-opt, cam așa erau pe un loc. Nu am făcut liceul de arte și pentru asta a trebuit să trag mai mult decât colegii mei care erau și talentați, dar au prins și liceul de arte. Desen, apoi compoziție, și în facultate, pentru că se intra destul de greu, selecția era foarte bună, am fost foarte buni și am avut norocul să și rămân în facultate, pentru că atunci s-a dezvoltat cumva foarte tare facultatea și fiind atunci aproape de instituție, cred că din anul meu s-au angajat vreo cinci sau șase colegi la diferite departamente.

Talentul la desen l-ați moștenit din familie?

Da, aș putea spune că da, bunicul meu, tatăl mamei mele, era foarte talentat. Deși într-o zonă rurală, autodidact, făcea copii după Grigorescu, a falsificat banii o perioadă. Da, era așa un mic da Davinci priceput la toate și cred că de acolo…

Fiind prodecan la Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT mai aveți timp pentru creație fiind prins în hățișurile birocrației?

E foarte complicat, nu doar cu birocrația asta care ține de partea de conducere, ci și cu solicitarea pe care o avem ca pedagogi, pentru că avem deja 30 de studenți, 40 de studenți într-un an. Ori cinci ani, ajungem aproape la 150-200 de studenți numai la grafică, pe care trebuie să-i înțelegem individual cu demersurile lor conceptual și ne solicită destul de mult. E mai simplu pentru colegii mei de la sculptură sau de la alte specializări unde nu e atât de mare concurență sau nu e atât de căutată ca specializare pentru că sunt mai complexe din alte motive. Și atunci ei lucrează cu mult mai puțini studenți. Pentru noi e mult mai greu. Da, e foarte complicat. Găsim timp foarte puțin pentru noi, pentru familie, pentru casă, pentru creație. Trebuie să le facem pe toate.

Ce învață tinerii în cei cinci ani la Facultatea de Arte și Design?

Nouă ne place să credem că învață, în primul rând, să gândească. Învață să gândească altfel. Sistemul ăsta, Bologna, are și avantajele lui pentru libertatea de a studia și afară, dar ne și limitează la cei trei ani de licență plus doi de master. La master ei deja se angajează, facultatea devine cumva așa aproape facultativă, aproape opțională, prezența nu mai e atât de riguroasă. Noi, în trei ani, trebuie să-i luăm pe unii de sub nivel academic. Foarte greu îi aduci la un nivel de gândire conceptuală, nivel academic. Alții sunt cu bagajul bine așezat. În concluzie, ne place să credem că în primul rând asta îi învățăm, să gândească altfel, să gândească creativ, să gândească original, să fie ei înșiși și să reușească să transmită prin vizual ceea ce își propun.

Ce calități ar trebui să aibă un tânăr care își dorește să urmeze o carieră în domeniul artelor?

În primul rând, să-și dorească foarte tare asta. Astăzi, inclusiv admiterea este mult mai permisivă. Dacă până acum, sau în perioada aceea, 1990-2000, era foarte greu să intri, dar terminai cu siguranță, foarte performant, acum e mai simplu să intri și mai greu să termini. Și pentru asta avem necazuri sau probleme, să le zicem, rezolvabile cu abandonul. Încercăm să găsim tot felul de soluții să reducem cât se poate abandonul.

De ce abandonează? Constată că nu le place sau nu e ceea ce și-au dorit?

Probabil și din rațiuni financiare, e destul de greu să vii din Sighetu Marmației să trăiești din Timișoara. Nu este o facultate ieftină deloc, ei își plătesc materialele. Unii din considerentul ăsta se angajează. E foarte greu să și lucrezi, să fii și la cursuri. Cursurile sunt foarte multe, foarte solicitante. Au cursuri de la ora 8, câteodată până la nouă seara. Cu pedagogie, cu sport, cu modulul pedagogic, pe lângă toate specialitățile pe care le au pentru specializarea la care sunt.

Deci nu e o facultate așa ușoară cum ar crede alții din exterior?

Noi nu mai avem de mult complexul ăsta că suntem văzuți ca facultate de balet. Este destul de greu și complexă. Presupune pe lângă harul și talentul pe care îl ai, să zicem nativ, foarte multă muncă. Muncă, studiu, un feedback pe care ei sau noi trebuie să-l primim de la ei la temele pe care le propunem din experiența noastră, știind cum vrem să-i structurăm ca să evolueze per ansamblu, apoi trebuie să lucrăm cu fiecare individual pentru că fiecare are personalitatea lui și trebuie doar să-i ghidăm, fără să intervenim foarte tare în personalitatea lor.

Apropo de muncă, la ce munciți acum și ce ați mai realizat recent?

Eu personal predau tehnicile gravurii la specializarea Grafică. Predau tehnicile de tipar adânc plan și înalt. Sunt tehnici care provin încă din perioada medieval și nu s-au schimbat deloc. Deci de reproducerea imaginii care le creează un anumit specific în limbaj vizual. Adică o gravură are un anumit specific și nu poate fi confundată cu nicio altă modalitate de a produce imaginea. Și atunci, pe lângă ce cursuri au ei de desen, de compoziție, de anatomie artistică, de creativitate, de culoare și de teorie, le face foarte bine acest curs de gravură unde specificul fiecare tehnici în parte îi îmbogățește ca limbaj vizual. Asta fac eu cu colegii mei de la gravură. Ne place să credem că suntem o specializare care are vizibilitate și participăm la foarte multe expoziții cu studenții. Avem o arhivă de peste 2.000 de gravuri pentru că, fiind tehnici de reproducere și multiplicare a imaginii, ne permitem ca dintr-o serie pe care ei și-o imprimă repetat să le oprim câte o lucrare și să o avem în arhiva facultății și astfel să putem expune. Am avut expoziții acum la Roma, am avut la Bruxelles, au fost colegii mei la New York gravuri nu am avut acolo, am avut în Portugalia gravuri și suntem foarte preocupați și în sensul ăsta de internaționalizare a ceea ce facem, în primul rând, din punct de vedere pedagogic, dar și ca implicare socială, ca expunere efectivă a lucrărilor pe care le producem cu studenții. Parte din ele rămân la nivelul acela de cercetare și de căutare pentru că nu întotdeauna ne ies capodopere, nu întotdeauna ajungem la lucrări foarte valoroase, să zicem, ca și finalitate, dar avem foarte multe lucrări bune, avem foarte mulți studenți buni și contrar așteptărilor sau contrar enunțurilor unor cârcotași care cred că pe vremuri era mai bine sau erau copiii mai harnici sau mai talentați sau mai dispuși să muncească, nu este deloc așa, copiii sunt foarte receptivi și sunt foarte informați, ar fi și culmea pentru că rapiditatea cu care se transferă acum informația îi ajută foarte tare să fie informați dacă accesează anumite baze de date care îi interesează.

Și în plan individual? Când a fost ultima sau e următoarea expoziție?

Am avut, cred că acum un an, o expoziție personală aici, în Timișoara, cred că am vreo cinci personale. E foarte greu să reușești să produci lucrări pentru expoziții personale pentru că necesită un anumit volum de lucrări, dar altfel particip cu lucrări la bienale. Pot să spun că sunt destul de activ în zona asta și am un portofoliu destul de bogat care mi-e destul de greu să-l tot actualizez și să fac mai multe evenimente decât reușesc să mi le notez. Nici nu e foarte complicat pentru că fiind profesioniști, sunt și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiind profesioniști, asta ne e menirea, să creăm și creăm cumva, sau producem artă cumva ca o refulare din realitate, o producem de plăcere și de nevoia noastră de a ne exprima.

Ca dotări, unde am putea spune că se află Facultatea de Arte în plan european?

Am avut ocazia să colaborăm cu instituții similare din alte țări, destul de multe, am fost chiar cu un scurt program de predare Erasmus în Izmir și nu am niciun complex în sensul ăsta, stăm foarte bine. Mai ales în ultima perioadă, Universitatea de Vest a fost foarte receptivă la toate nevoile noastre. Facultatea de Arte este preocupată, în primul rând, să țină pasul cu noile media și cu arta contemporană, dar păstrăm foarte bine și tradițiile. Astfel că, de la design până la gravură, de la tehnici de la 1400 până la realitatea augmentată sau inflexiunile inteligenței artificiale în vizual, facultatea noastră le acoperă pe toate. Și, din punct de vedere tehnic, putem susține, inclusiv pentru studenți, cu laboratoarele de IT, cu dotările pe care chiar de curând le-am primit privind inteligență artificială. La gravură pot să vă spun că stăm foarte bine, avem un atelier foarte performant cu investiții de zeci de mii de euro. Ultima achiziție este o presă foarte performantă, care a costat 17.000 de euro. Deci e imprimată, efectiv, tradițional, gravură.

Aveți și schimburi de experiență sau burse Erasmus?

Da, sigur, avem foarte multe instituții cu care colaborăm pe zona Erasmus, studenți din Turcia, din Portugalia, din Franța, la nivel de studenți. Dar avem colaborări și cu profesori pe care invităm să facem schimb de experiență pedagogică. Chiar am avut recent în atelierul de gravură un coleg din Toulouse, profesorul Jean-Luc Fauvel, care a venit pentru început într-o perioadă de probă de cinci zile să vedem cum putem să colaborăm într-o viitoare încercare de a putea să-l invităm să predea oficial un curs al dânsului la gravură. A venit cu un suflu proaspăt de informații noi pe care e bine să le auzim și noi, ca și colegi, ca profesori de aici, dar și studenții. Am avut profesori care au predat din Los Angeles, Portugalia.

Ca specialist, cum vi s-a părut oferta anului Capitalei Culturale Europene?

O să fiu rezervat și nu o să-mi dau o părere pe care o am pentru că știm cu toții cum e să se încerce să se facă ceva și să se găsească tot felul de comentaci care gândesc ei că ar fi făcut altfel. Oferta culturală este extrem de bogată și dacă mi-aș permite să am o părere, eu personal m-aș fi așteptat să se investească într-o infrastructură care să rămână Timișoarei. Acele fonduri, care au fost și n-au fost puține, să fi rămas Timișoarei. De la clădirea Filarmonicii până la alte instituții de acest gen ar fi putut fi reabilitate sau chiar construite sedii realmente specifice pentru că nu putem să acceptăm că trece o Capitală Culturală și Filarmonica arată tot așa – e inacceptabil din punctul meu de vedere. Altfel, vedem ce se întâmplă la Muzeul de Artă cu expoziția Brâncuși, vedem explozia de evenimente ce se petrec în toate ariile de cultură, de la literatură până la arte plastice și artele spectacolului. E clar că e o perioadă benefică pentru Timișoara, vedem numărul mare de turiști străini care sunt prezenți în Timișoara, e clar că e bine ce se întâmplă, dar se putea și mai bine, părerea mea.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.