Mitropolia Banatului are, din februarie, un nou vicar eparhial, în persoana părintelui Timotei Anișorac, acesta fiind de origine ucraineană. A preluat această responsabilitate după retragerea din funcție a părintelui Ionel Popescu, care s-a pensionat. Noul vicar vine cu experiență administrativă solidă, activând anterior ca și consilier în cadrul Sectorului patrimoniu și construcții bisericești al Mitropoliei Banatului. În plus, pregătirea sa profesională de inginer contribuie la gestionarea proiectelor bisericești.

Faptul că tatăl dumneavoastră este, de asemenea, preot a contat în alegerea profesiei?

Da, a contat. Crescând într-o familie de preot, am participat activ la viața bisericii. Și nu cred că a existat, doar dacă eram foarte bolnav, o duminică sau o sărbătoare în care să nu fiu prezent la Sfânta Liturghie. Dar și în viața de zi cu zi am primit o conduită și morală creștină din familie; mereu am avut un program de rugăciune. Deși ne era foarte greu să ne adaptăm la posturile bisericești din timpul anului, la noi în casă se gătea de post și toți țineam această rânduială de la mic la mare. Și, într-adevăr, undeva, în inimă, ascunsă, a fost o chemare și un model pentru mai departe.

Cu excepția tatălui dumneavoastră, cine v-a mai influențat formarea spirituală?

Am avut bunici și străbunici foarte, foarte credincioși, care l-au iubit pe Dumnezeu. Am multe amintiri frumoase cu străbunica mea Maria, care e venită din județul Sălaj, aici, într-un sat din Banat. A adormit. Dumnezeu să o odihnească, la Liebling. Și pe ea am văzut-o rugându-se, nu se culca niciodată fără să-și spună rugăciunea de seară, nu se trezea sau nu pornea ziua până nu-și spunea rugăciunea de dimineață. Și tot așa, de mânuță cu noi de când eram mici, serile spuneam rugăciunea împreună și Îngerașul și împreună mergeam și la Sfânta Liturghie. Cu adevărat, au fost și acum cred că sunt stâlp de rugăciune acolo unde sunt ele. Am avut bunici cu viață sfântă, pe partea feminină.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră numirea în funcția de vicar eparhial a Mitropoliei Banatului?

Îi mulțumesc părintelui mitropolit Ioan că s-a gândit la mine și mi-a dăruit această cinste și onoare. Am fost la Școala Generală nr. 11, am copilărit în cartierul Ronaț din Timișoara și având diriginte de matematică încă din generală, am optat pentru partea tehnică. Am intrat la Liceul de Poștă și Telecomunicații, unde aveam din nou o dirigintă de matematică, unde se făceau cinci ore de matematică și cinci ore de fizică pe săptămână. Am intrat la trei facultăți după Bacalaureat și am optat pentru Universitatea Politehnica, secția Inginerie Economică, iar din anul III m-am specializat pe managementul construcțiilor ca inginer.

În timpul facultății am fost coordonator de programe Work and Travel. Ajutam studenții să meargă în Statele Unite ale Americii. Câte trei ani, câte patru luni, în 2006, 2007 și 2012, am fost în Washington, D.C. În anul 2009 m-am căsătorit, iar soția mea, locuind cinci ani în Chicago, s-a întors din America și nu și-a găsit un loc de muncă potrivit în Timișoara. Însă și-a găsit un job foarte bine plătit în București. Iar când am terminat Politehnica, în 2009, m-am mutat și eu în Capitală.

M-am înscris la un master la Academia de Studii Economice din București, pe audit intern și, cu ajutorul lui Dumnezeu, primul meu job mai serios, deși am lucrat și ca fotoreporter în studenție, la Gazeta Sporturilor, a fost ca inspector la Patriarhie, la Arhiepiscopia Bucureștilor, la sectorul tehnic, se numea atunci Monumente și Construcții Bisericești. Patru ani am lucrat acolo ca inginer. Între timp a venit pe lume primul dintre cei patru copii ai mei, băiatul meu, Dimitrie, și atunci când soția mea a rămas însărcinată cu a doilea copil, cu Irina, am hotărât de comun acord să revenim în Timișoara.

Aici, cunoscându-mă Preasfințitul Paisie și Părintele Mitropolit Nicolae în anul 2012, am fost angajat ca inginer la sectorul patrimoniu și construcții bisericești, funcție pe care am îndeplinit-o până anul acesta. În 2013 am fost hirotonit diacon și din 2021 preot la Parohia Ortodoxă Română Fratelia. Am îmbinat în mod armonios ingineria cu teologia.

Care sunt principalele responsabilități care vin cu acest nou post?

Deocamdată este o perioadă de interimat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile sale. Îi mulțumesc părintelui mitropolit Ioan că a considerat să-mi acorde mie această nouă cinste. E o nouă slujire, o cruce și mai mare. Deocamdată am rămas cu majoritatea atribuțiilor pe partea de patrimoniu și construcții și voi încerca să-mi formez un ucenic pentru a putea preda mai departe sarcinile.

Pe partea cealaltă, cum vă spuneam, este o nouă slujire, prin care îi ajut pe Părintele Mitropolit și pe Părintele Episcop Vicar Paisie Lugojanu ca împreună să coordonăm activitatea cancelariei eparhiale, activitatea protopopilor și mai departe, o supraveghere și un ajutor, pentru toți cei 400 de preoți pe care îi avem noi în județul Timiș, în Arhiepiscopia Timișoarei.

Ce priorități veți avea, ce v-ați propus?

În primul rând, să iubim mai mult pe Dumnezeu. După aceea, așa cum este și atitudinea Părintelui Mitropolit de când a venit în 2014, iarna, în Arhiepiscopia Timișoarei, dumnealui s-a implicat foarte mult în viața parohiilor. În decursul acestor 11 ani, de când Părintele Mitropolit este la noi, a fost o efervescență la nivelul județului Timiș. Aveam și 180 de șantiere pe an, cu diferite stadii: biserici noi, restaurare de patrimoniu, consolidări de biserici, reparații curente și foarte multe dintre ele s-au pus la punct. Am venit în ajutorul preoților și pe partea aceasta a vieții de familie.

Știți, de multe ori în satele îndepărtate, preotul și preoteasa pot să rămână singurii intelectuali în acele sate. Postul de poliție s-a desființat, dispensarul s-a desființat, notariatul s-a desființat, chiar și unele primării și preotul au rămas pe metereze. De multe ori, preotul este consultant judiciar, este consultant juridic, este taximetrist, este medic ș.a.m.d. pentru acele familii izolate. Una dintre priorități este să continuăm această lucrare frumoasă.

Cum poate Biserica Ortodoxă să rămână relevantă și apropiată de oameni în aceste vremuri de criză?

Doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Spunem așa: lucrurile mari le lăsăm lui Dumnezeu și noi să facem lucrurile mici care țin de noi. Sunt convins că nu putem să influențăm situația războaielor din lumea întreagă. Nu putem noi să oprim valul acesta de secularizare, de necredință care există în Occident și care vine și asupra noastră. Cred că biserica poate rezista doar cu ajutorul și cu darul lui Dumnezeu.

Scrie atât de frumos în epistola Sfântului Apostol Pavel către Apostolul Timotei: dacă cineva nu-și va putea conduce casa lui, cum va putea să conducă turma lui Hristos? După aceea, cred că trebuie multă dragoste pentru comunitatea noastră, apropiații noștri, enoriașii noștri din parohie. Iar în ceea ce privește relația cu tinerii, au nevoie de multă dragoste, au nevoie să-i asculte cineva. Nu sunt ascultați deloc, nici de părinți, nici de profesori, nu prea au prieteni, sunt nesiguri și au nevoie ca nimeni să nu-i judece.

Prin ce proiecte ajută Arhiepiscopia Timișoarei oamenii sărmani?

Sunt două direcții: una instituționalizată, în care sectorul social a fost foarte activ cel puțin din 2012. Au fost multe proiecte, cum ar fi rețeaua de centre sociale și educaționale, complementare școlii, în cele șase protopopiate – Timișoara 1, Timișoara 2, Lugoj, Făget, Deta și Sânnicolau Mare – prin care s-a încercat reducerea abandonului școlar. În aceste centre erau preluați copiii cu probleme la învățătură, aflați în risc de abandon, și se încerca identificarea problemelor: sărăcia, lipsa materialelor didactice, lipsa hranei. Copiii au primit încălțăminte, îmbrăcăminte, ghiozdane, rechizite, hrană caldă sau la pachet, burse, iar cu ajutorul unor profesori au făcut meditații.

De multe ori, copilul nu venea la școală pentru că nu avea pantofi sau nu avea un sandviș la prânz, iar noi am încercat să rezolvăm aceste lucruri. Au existat și centre de consiliere pentru cei care aveau probleme cu locurile de muncă. Avem un centru autorizat la Parohia Fabric Vest, unde copiii cu risc de abandon vin, mănâncă și își fac temele. Acestea sunt proiecte pe fonduri europene și guvernamentale. Există însă și fapta bună care nu se vede și nu se raportează. Părintele Mitropolit a ajutat la construirea a peste 25 de case pentru persoane vulnerabile, dar și cu alimente, bani sau analize medicale.

Cum ar putea fi tinerii atrași mai mult către viața spirituală?

Trebuie multă dragoste, multă rugăciune și spune Sf. Apostol Pavel așa: m-am făcut tuturor toate ca să îi atrag pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, la Hristos. Și, într-adevăr, se pot organiza tabere pentru tineri. În 2023, am avut la Timișoara întâlnirea internațională a tinerilor creștin-ortodocși, o manifestare deosebită, cu peste 10.000 de tineri din țară și din străinătate.

În Parohia Fratelia avem cursuri de pictură, de chitară și de șah. Avem două învățătoare foarte credincioase cu care colaborăm și organizăm un cor pentru copii de Ziua Mamei, de Paști, de Crăciun și vin la repetiții. Cu acești copii organizăm tabere și pelerinaje. Și așa se leagă această comuniune, școală după școală, biserică după biserică, liturghie după liturghie. Într-adevăr, la școlile din Fratelia sunt peste 1.500 de elevi. Doar o parte mică dintre ei este la biserică. Contează foarte mult și familia și managementul timpului sau cum să stabilești prioritățile. Duminica, copiii se mai odihnesc, merg la meditații etc.

Ce le transmiteți celor care spun: „Nu merg la biserică, dar mă rog acasă în fiecare zi”?

Este și aceasta o căutare, dar noi știm că în comunitate rugăciunea are două aripi, iar acasă are doar una. La slujbă, Hristos este conducătorul bisericii, al navei mântuirii, iar noi suntem împreună pe această navă spre Împărăția lui Dumnezeu. Simțim în Sfântul Altar cum credincioșii se roagă împreună cu noi, iar aceasta este o stare de bucurie și de înălțare sufletească. Harul lui Dumnezeu se revarsă peste cei care vin la biserică. Două ore pe săptămână pentru Dumnezeu nu înseamnă mult, este partea noastră de afecțiune pentru tot ceea ce primim: sănătate, lumină a minții, ajutor în viață. Chiar puterea de a face ceva, de a munci, de a construi, de a merge mai departe este tot un dar de la Dumnezeu.

Paradoxul este că nu Dumnezeu are nevoie de noi la biserică, ci noi avem nevoie de harul și de ajutorul Lui. Iar când venim la biserică, când ne rugăm acasă, când postim și încercăm să împlinim poruncile, nu facem altceva decât să aducem harul lui Dumnezeu în viața și în familia noastră. Pentru că, așa cum spune Hristos: „Fără Mine nu puteți face nimic”.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpină în zilele noastre Biserica Ortodoxă?

Este o secularizare, care vine din Occident și ne afectează și pe noi. Mă refer la problemele cu care se confruntă societatea. Am patru copii, Dimitrie, Irina, Ioan și Maria, cu vârste între 4 și 16 ani, și observ în familia noastră lupta cu telefoanele, laptopurile etc., care împrăștie foarte mult mintea. Un copil care se uită peste măsură pe telefon are mintea amorțită, nu se mai poate concentra. Vedem această hiperactivitate a lor și această dependență totală, care cumva inhibă sau absoarbe alte activități care ar fi benefice: sportul, rugăciunea, cititul unei cărți ș.a.m.d. Deci, una dintre probleme este cea a digitalizării, a inimii și a minții care este copleșită de dependența de internet.

O altă problemă cu care se confruntă societatea noastră este depresia. Pe lângă sfințirea caselor de Bobotează cu Aghiasma Mare, este această vizită misionară, această pastorație din casă în casă, unde găsim foarte mulți bătrâni, singuri, cu 3-4 copii care sunt plecați în străinătate.

Singura dată când ei pleacă din casă și se îmbracă frumos este atunci când vin la biserică. Îmi spun: părinte, singura dată când scriu de mână este acel pomelnic pe care îl fac la biserică. Și comunitatea, și mai ales în biserică, rezolvă foarte mult partea aceasta de însingurare, de depresie.

Depresia, spun sfinții părinți, este lipsă de Dumnezeu. Noi căutăm în fiecare om, în fiecare apropiat al nostru, chipul lui Hristos. Încercăm, prin rugăciune, prin implicare socială, prin pastorație la nivel de azile, de spitale, să fim prezenți în comunitate.

Și totuși, ca să ajungeți la oameni din toate păturile sociale, trebuie să fiți prezenți în mediul online. Cum faceți această comunicare?

În cadrul Mitropoliei Banatului, avem un studio de radio, avem un departament cultural și de relații media, avem și site-ul Mitropoliei, dar la nivel de Patriarhie, lucrurile stau mult mai bine. Bătrânii care nu mai pot să vină deloc la biserică se uită la Trinitas TV și ascultă Radio Trinitas.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr aflat la început de drum când își alege viitoarea meserie?

Eu spun că toate meseriile sunt darul lui Dumnezeu. Și noi, în teologie, spunem că există în toată viața noastră o sinergie între voința noastră personală, efortul nostru personal, munca noastră, râvna noastră, împletită cu darul, cu ajutorul și cu harul lui Dumnezeu. Și asta recomand unui tânăr, cum spune Domnul Hristos în Evanghelie, atunci când lucrezi, să lucrezi ca pentru Domnul. Adică să ai această conștiință, tot ce ține de tine, vizavi de hărnicie, de responsabilitatea învățării și așa mai departe, tu să împlinești și mai departe să te rogi lui Dumnezeu și El îți va arăta calea pe care să o alegi într-o viață.

Dumnezeu ne poartă de grijă, Dumnezeu providențiază în viața fiecăruia, doar să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Și, foarte important, orice meserie ți-ai alege, să o faci cu pasiune. Să te rogi lui Dumnezeu. Știu că acum este o orientare pe piață, în funcție de oferta pieței, cumva, așa, să te specializezi. Eu le-aș recomanda, chiar dacă salariul este mai mic, să facă ceea ce le place. Este foarte important. Nu trăim mai multe vieți.
Avem o unicitate a vieții noastre și e foarte important să reușești să faci ceva ce îți place.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.