Experiența sa este impresionantă. Înainte de a se stabili la Timișoara, a locuit în Franța și Italia. Această deschidere către alte culturi l-a ajutat să dezvolte o perspectivă globală asupra relațiilor internaționale și a cooperării interculturale. Unul dintre aspectele care îl definesc este pasiunea pentru limbi străine. Vorbește fluent spaniolă și catalană – limbile sale materne, dar și engleză, franceză, italiană, germană, portugheză și română. A studiat și limba sârbă. Pe lângă activitatea diplomatică, Jose Miguel Viñals Ariño are experiență în antreprenoriat și conduce o companie de consultanță, implicându-se în proiecte care facilitează colaborarea economică dintre România și Spania.

Ce studii ați făcut?

Am studiat la Esade Business School în Barcelona, considerată printre primele cinci din lume. Am făcut cinci ani cu specializare în finanțe bancare, dar nu am lucrat niciodată într-o bancă.

Ce locuri de muncă ați avut de-a lungul timpului?

Locuri importante au fost puține. Evident că am făcut stagii în mai multe firme, pentru că trebuia să obțin experiență și chiar am început din anul trei cu o firmă de mobilier din Barcelona unde făceam contabilitate. Apoi am avut un stagiu de doi ani la Conservatorul de Muzică din Barcelona. După ce am terminat studiile, am început să lucrez la o firmă multinațională americană, care deschisese un birou la Barcelona pentru a intra pe piața spaniolă. Era o firmă de cosmetice capilare folosite în saloane de înfrumusețare. Credeam că va fi un job temporar până găsesc altceva, însă am rămas 13 ani acolo. Am început în departamentul contabil-financiar și apoi am devenit directorul economic pentru Spania, apoi pentru Spania și Franța, apoi și pentru Italia, iar în cele din urmă director general al firmei pentru Spania.

După 13 ani, m-am angajat la o firmă franceză din același sector ca director de divizie, însă nu am rămas prea mult. Apoi m-am asociat cu parteneri implicați în dezvoltarea imobiliară în Spania, care mi-au cerut să deschid un birou la Madrid, unde am stat peste un an. În 2007, alături de cumnatul meu, care colabora cu mine la acea firmă, am hotărât să venim în România să vedem cum era piața de investiții. România intrase în Uniunea Europeană în ianuarie și în februarie am planificat să venim în România. Ne-am dus la București să vedem cum este țara, pentru că Spania, când a intrat în 1985 în Uniunea Europeană, în câțiva ani schimbarea a fost monumentală, a fost ceva incredibil. T

otul s-a schimbat, infrastructură, mentalitate, economie, a fost prodigios. La București nu am avut o impresie deosebită. Nici vremea nu a ajutat – era februarie, foarte multă zăpadă, foarte frig, oamenii aveau o stare proastă, taximetriștii ne-au păcălit, ni s-au întâmplat de toate. Atunci ne-am zis că trebuie să ne întoarcem în Spania. Totuși, o cunoștință a cumnatului meu ne-a spus că am greșit și că trebuia să mergem la Timișoara, unde este cu totul altceva. Astfel, în primăvară am venit aici. Se schimbase anotimpul, orașul era plin de flori, oamenii mult mai zâmbitori, mai relaxați, mai deschiși. Și atunci am decis că merită să încerc. Mi-a plăcut posibilitatea de a lucra din nou în străinătate. De asemenea, m-a atras ideea de a învăța altă limbă și altă cultură.

Mi-am zis atunci că este o oportunitate de a dezvolta acest oraș pentru investitori spanioli. Pas cu pas, am început să vin tot mai des, iar la sfârșitul anului 2007 mi-am deschis firmă pentru consultanță de afaceri dedicată străinilor, axată pe spanioli. Am făcut o campanie de promovare în Spania și nu a fost deloc ușor deoarece țara era într-o criză profundă. Nu și-a revenit până în 2012, dar în perioada 2009-2010 au început să vină primele firme spaniole interesate de a deschide o hală, de a începe o linie de producție.

Doar de consultanță v-ați ocupat?

Nu. Am deschis apoi o firmă care a reușit să introducă un sport nou, numit padel, în România. Aproape tot ce s-a instalat de la București până la Timișoara, până la un anumit punct, a fost prin firma mea. Era o plăcere de a instala terenuri pentru un sport care este identificat cu Spania, deși a fost inventat în Mexic.

Fără scop lucrativ, am deschis Via Rumania Cultura, prin intermediul căreia am prezentat și dezvoltat activitatea culturală în vestul țării, mai ales în Timiș. Vrem să reluăm cafékultour împreună cu alte instituții culturale în oraș.

Organizăm în continuare concursul internațional de traducere de poezie din spaniolă în română, aflat deja la a noua ediție și care are premii foarte importante. Din 2018, organizăm în fiecare lună ateliere de desen pentru copiii care învață despre arta spaniolă, în general.

Pregătesc o carte, care s-a amânat de mai multe ori, dar sper să o pot prezenta în luna septembrie. Este o carte care îmbină arta pictorului spaniol Joaquin Sorolla cu poezia română.

Cum ați ajuns consul onorific al Spaniei la Timișoara?

În februarie 2013, am organizat o expoziție de gravuri semnate de Goya la Muzeul de Artă. La deschidere l-am invitat pe domnul ambasador, care mi-a propus să reprezint Spania și să devin consul onorific. Nu știam ce presupune acest post și am cerut răgaz o lună să mă gândesc și să mă informez, după care am acceptat. Apoi, dânsul a demarat procedurile necesare și în 11 octombrie am devenit oficial consul onorific al Spaniei la Timișoara pentru județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Ce probleme ați gestionat pentru cetățenii spanioli?

Au fost foarte multe situații în acești 13 ani. Delicate sunt cele când cineva fie este la spital după un accident sau din cauza bolii. Atunci le urmăresc situația, mai ales dacă este vorba despre un turist sau dacă persoana în cauză nu vorbește limba română; mă îngrijesc să fie tratați corespunzător. Și o altă situație delicată a fost când spaniolii au ajuns la închisoare, în general pentru trafic sau deținere de droguri. Fiind un consulat onorific, activitatea noastră administrativă este extraordinar de redusă. Normal, mi-au cerut ajutor studenți Erasmus, pentru că au fost dați afară din cămin deoarece au fumat. Dar activitatea mea atât la Consulatul Onorific, cât și la asociația culturală, sunt fără scop economic.

De ce iubiți Timișoara?

Sunt multe motive pentru care m-am simțit bine aici încă de la început. Această multiculturalitate pe care o avea Timișoara, nu cred că mai există așa cum a fost, dar pe care o avea în istorie și oamenii pe care i-am cunoscut, care vorbesc atât de multe limbi native, este cea care m-a fascinat mereu. Și eu vin dintr-o regiune din Spania unde se vorbesc două limbi la nivel nativ, și spaniolă, și catalană, și atunci această posibilitate de a întâlni o altă societate multiculturală m-a fascinat, mi-a plăcut foarte mult. În plus, este un oraș mult mai frumos, cu atât de multe străzi pietonale. Am avut norocul – și asta face diferența la sfârșitul zilei – de a mă întâlni cu foarte mulți oameni care m-au primit bine și m-am simțit bine. Nu pot să spun care este motivul, cred că mi-a plăcut orașul în sine. Am aflat că Timișoara este mai legată de Spania decât credeam, au fost soldați spanioli din secolul al XVIII-lea în această zonă. Apoi, în secolul al XIX-lea au venit foarte mulți spanioli la Timișoara, unii au plecat la Zrenjanin. Au fost multe legături de care nu se știa sau poate eu nu știam.

Care sunt principalele provocări pentru un antreprenor, fie român sau străin, în țara noastră?

Lucrurile s-au schimbat radical. Și când am venit eu, în urmă cu aproape 20 de ani, România și Timișoara erau mult mai sărace și aveau nevoie de a crește, de a se dezvolta, erau salarii foarte mici. Firmele care veneau căutau un loc de producție în care oamenii aveau o cultură europeană, fiind aproape de piețele de vânzare, Germania, Austria etc., se putea produce la un cost redus pentru a face concurența cu Asia.

Asia deja a început să fie fabrica lumii și fabrici din Spania, Franța sau Italia trebuiau să concureze cu această producție asiatică. Iar dacă nu puteau să meargă acolo, să producă în Asia, atunci căutau alte piețe, România fiind o piață foarte interesantă și Timișoara fiind foarte bine plasată pentru că este aproape de graniță etc. Atunci a fost un moment în care au venit foarte mulți investiții, inclusiv spaniole, pentru a produce la o calitate bună și la un preț mic. Lucrurile s-au schimbat pentru că oamenii au început să plece să lucreze în alte țări. Și firmele erau dispuse atunci să plătească mai mult pentru a lua această forță de muncă, acești angajați. Salariul a început să crească, avea un nivel foarte acceptabil. Dar ce nu era de înțeles era prețul cu care s-a dezvoltat piața imobiliară la nivel de hale industriale.

Prețul la Timișoara a devenit mai scump decât în multe localității din Spania. Erau locuri în Spania în care puteai găsi hale industriale cu 1 euro metrul pătrat, aici fiind 3-4. Atunci oamenii au început să fie foarte reticenți în privința noilor investiții, mai ales că nu mai găseau angajați. Unii au început să închidă fabrici și să plece spre alte piețe, cum ar fi Vietnam sau alte țări din Europa. După care a început să vină atunci un nou val de firme străine interesate de sectorul de transport. Au venit din toată Europa, au deschis filiale în România, eu m-am ocupat de Timișoara, au angajat aici șoferi, i-au format. Dar, din nou, șoferii au devenit foarte rari, costurile au crescut foarte mult și au început normativele europene în care nu puteai face cabotaj. Asta înseamnă că dacă cu un camion din România poți trece prin Franța, nu poți să iei marfă din Franța sau să livrezi unui alt client din Franța. Era doar pentru tranzit și a avut o repercusiune importantă pentru că a obligat șoferii să doarmă la hotel în loc de cabină, așa cum erau obișnuiți să facă. Erau tot felul de impedimente pentru a împiedica firmele din estul Europei să fie concurente cu cele din Franța sau din Italia sau din Spania etc.

Atunci această piață chiar a scăzut foarte mult. După aceea a urmat un val de firme interesate de nomazi digitali, deschideau birouri, chiar trăiau aici, au închiriat apartamente, au venit și făceau activitatea online.

Din diferite localități din Spania?

Au venit din toată Spania, am avut clienți de peste tot. Și s-au instalat, aveau sediul social aici. Au venit pentru că diferența de taxe între Spania și România era una mare. Dar România a crescut taxele atât de mult în ultima perioadă încât toți oamenii aceștia au plecat. Unii au mers în Georgia, unde impozitul pe venit este 1%.

Din punctul dvs. de vedere, care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să țină cont un tânăr când își alege viitoarea meserie sau cariera?

Este foarte greu de spus, pentru că viața s-a schimbat radical din momentul în care eu am început activitatea sau studiile. Și din acest motiv am început din nou să studiez. M-am înscris la două cursuri universitare în Spania, online. Unul, tot despre finanțe și investiții, pentru a-mi pune la zi cunoștințele dobândite în urmă cu 35 de ani și îmi place enorm. Și mai unul, despre care nu pot să spun că îmi place atât de mult, dar cred că este necesar să-l fac, despre inteligența artificială. Pentru că, vrei, nu vrei, lumea noastră va fi complet condiționată de inteligență artificială în viitor și mai bine să știu despre ce e vorba. Toți folosim un ChatGPT sau un Claude, dar ce este în spate, cum funcționează? Cum să aplic într-o firmă, cum s-o dezvolt? Acestea sunt lucruri la care nu m-am gândit niciodată înainte.

Și vreau să știu. Inteligența artificială a schimbat radical felul de a lucra, meseriile de viitor sau meseriile actuale, deja le-a schimbat radical. Tot ce poate face calculatorul, va face calculatorul. Nu știu dacă elevii și studenții folosesc complementar inteligența artificială, ca un ajutor, sau o folosesc pentru a înlocui munca lor, gândul lor. Studentul trebuie să studieze, să învețe, să știe, să devină un profesionist în meseria lui. Dacă meseria lui se face cu inteligența artificială, atunci nu am nevoie de student, e suficient să am ChatGPT, nu mai trebuie să angajez pe nimeni. Și atunci, cred că ce ar putea fi interesant pentru viitor este tot ce are legătură cu relațiile umane. Pentru că, chiar dacă vor fi roboți care fac curățenie sau schimbă scutece, sper că cel puțin relațiile umane vor continua să fie acolo. La un moment dat, în pandemie, totul era online. Ne-am obișnuit să comunicăm printr-un ecran.

Sincer, lipsește întâlnirea sau contactul, interacțiunea umană. Și cred că sunt foarte mulți oameni cu dezechilibre emoționale în acest moment, pentru că nu mai au relații interumane. Au relații cu calculatoare, telefoane și tablete. Este adictiv și este o tendință, iar asta provoacă un gol. Noi suntem ființe umane. Trebuie să avem interacțiune umană, nu suntem făcuți să trăim în spatele unui ecran sau în fața unui ecran. Cererea de psihologi a crescut imens. Poate că este și la modă acum, nu știu. Dar cred că sunt și foarte mulți oameni care și-au dat seama că au nevoie și din păcate nu au prieteni cu cine să vorbească. Toți avem zile în care ne simțim mai bine sau mai rău. Dar sunt oameni care nu au cu cine să se ducă la o bere să discute. Cred că se vor căuta meseriile care au legătură cu interacțiunea: antrenori de sport, medici, îngrijitori. Tot ce poate fi făcut de calculator, calculatorul face mult mai bine decât noi, din păcate.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.