Cezar Călin Cojocaru s-a născut la Lenauheim, însă cu mulți ani în urmă s-a mutat în satul Nerău din comuna Comloșu Mare. Preotul a antrenat, în trecut, copii la fotbal și handbal. A fost nevoit să renunțe în urma unei accidentări. În urmă cu un deceniu a înființat primul ansamblu folcloric în localitate și nu s-a oprit aici.

Sunteți preot în comuna Comloșu Mare. Ați înființat Ansamblul „Iorgovanul Comloșan” din pasiune?

Sunt pasiuni care implică multă dragoste. O dragoste de copii, multă dragoste de folclor, multă dragoste de tradiție. Întotdeauna am susținut și am spus că dacă biserica nu se va implica în păstrarea tradițiilor, se vor pierde, mai ales în zonele astea de pustă, unde nu mai avem bănățeni originali, acei trăitori care au fost cândva. Acum sunt oameni veniți din toate zonele și noi încercăm să-i transformăm în bănățeni. Deși, spunea cineva, cine locuiește în Banat nu poate fi decât bănățean. Și asta încercăm să facem și noi.

În 9 ianuarie 2014 am înființat Ansamblul „Iorgovanul Comloșan” cu sprijinul domnului primar Ovidiu Ștefănescu. Prima repetiție am făcut-o pe holul primăriei. Nu ne-am închipuit că vom fi atâția, la prima repetiție am avut peste 30 de copii. La primul spectacol am urcat pe scenă cu 14 perechi. Denumirea ansamblului are o istorie. Am vrut să poarte numele unei flori care este tradițională în Banat de aceea am ales iorgovanul (liliac).

Am înființat și Ansamblul „Muguraș de iorgovan”, alcătuit din cei mici. Pe lângă cele două ansambluri, am mai înființat unul de dansuri țigănești pentru că avem mulți romi la Comloșu Mare și vrem să scoatem în evidență și tradițiile lor. La cele trei ansambluri avem în total 60 de copii. Întotdeauna m-am bucurat să pot să-i arăt că există, că au tradiții. Sunt mândru să mă duc în mijlocul lor și când reușesc să facem o pită țigănească, sunt bucuros când putem face un papricaș țigănesc, deci lucrurile pe care le fac ei.

Vin la biserică?

Dintre romi, da. Vin, dar nu toți.

Cum v-ați ales meseria de preot? Ați făcut dansuri?

Pasiunea pentru dansuri nu a venit întâmplător, a existat întotdeauna. Am avut o pasiune pentru dansuri inclusiv când m-am dus la Teologie. Mama m-a întrebat: ce o să faci cu dansurile? Și la vremea respectivă m-am gândit că o să îmbătrânesc și n-o să mai pot dansa la un moment dat, însă nu îmi puneam problema atunci că voi face un ansamblu. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu am făcut ansamblul și iată ce facem cu dansurile, le transmitem mai departe.

N-am avut niciun preot în familie, dar pentru mine a fost o plăcere a merge la biserică. Avem un preot, care e pensionar acum, Chiriac Gheorghe, iar dumnealui a știut să mă lase în pace, nu m-a stresat. Veneam la biserică, făceam ce voiam. Și din libertatea aceea, atunci duminica trebuia să fii la activități pionierești, iar eu eram în biserică și eram liber să fac ce vreau, mi-a plăcut. Până la un moment dat, eu visam să fac cariera militară și să merg la Liceul Militar din Breaza. Însă m-am dus la Teologie, care era total opus. Așa a vrut Dumnezeu. Când Dumnezeu vrea, poți să stai în cap, acolo ți-e drumul.

Ce activități mai faceți cu tinerii din comună?

În afară de dansuri populare, mai avem activități precum teatru popular, recitator dialectal. Am reușit să-l conving pe copilul meu să meargă să facă Școala Populară de Arte din Timișoara, clasa coregrafie, instructor de dansuri, o să termine cursurile și merge pe partea lui. Avem partea de muzică, deci încercăm să-i susținem, să-i arătăm lumii că există, că poți să faci ceva din asta, că ai un viitor. Și soția mă întreabă: ce faci tu la ansamblu? toată ziua ești acolo. La ansamblu sunt femeie de serviciu, instructor de dans, șofer, mă ocup de partea organizatorică, impresar dacă e nevoie, toate le fac eu, iar în timpul liber sunt preot.

Cât de important este să nu se piardă tradițiile?

Festivalul-Concurs Lada cu zestre, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, aduce în sânul comunităților posibilitatea de a-ți reprezenta comuna. Doar la prima ediție nu am participat. Anul acesta am obținut șase premii întâi, șase premii doi, șase premii trei și o listă întreagă de mențiuni și diplome de participare. A vorbi despre Festivalul Lada cu zestre pentru mine este întotdeauna o emoție deoarece eu sunt unul dintre cei care iubesc festivalul acesta și nu o spun cu mândrie falsă.

Într-adevăr, teancul acesta de diplome pe care le-am primit la ediția din acest an înseamnă implicare și am mereu lângă mine părinții și bunicii. Cel mai simplu este să faci mâncare tradițională, mulți nu știu ce înseamnă mâncare tradițională. Și atunci trebuie învățați rețete vechi de mâncare. Este foarte important să scoatem în evidență și meșteșugarii, care lucrează acasă. Acum am descoperit pe cineva care face curele. Sunt bucuros și mulțumesc lui Dumnezeu că am găsit în această comunitate această dragoste, dragostea de a face. Nu dau înapoi, chiar dacă e greu, chiar dacă mulți vorbesc pe la spate, niciodată nu am plecat urechea la așa ceva.

Omenii din comună nu văd cu ochi buni că preotul se ocupă de dansuri populare?

Nu mă interesează și nu plec urechea. Ce spun oamenii, e problema lor, eu știu țelul meu: ca atunci când nu voi mai fi să mai rămână cineva care să mai danseze un brâu, să mai joace un soroc, pentru că eu am lăsat cu limbă de moarte și am spus: când mă duc din lumea asta, să nu pună capacul la sicriu până nu joacă un soroc. Și de acolo le spun dacă au greșit.

Ce trebuie să aibă în vedere un tânăr atunci când își alege profesia?

Dragostea de viitor, în ideea că și mâine și peste zece ani va face această meserie. Stabilitatea și dragostea trebuie să te conducă peste tot, nu-i ușor să-ți alegi o carieră, dar când ți-o alegi, fă-o cu drag.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.