Ileana Berariu a venit de la Roșiorii de Vede la Timișoara să se facă profesoară, însă în timpul facultății s-a angajat la o televiziune locală și, pentru că nu-i plac jumătățile de măsură, a decis să renunțe la studii. După ce n-a mai fost jurnalistă a avut alte două locuri de muncă, apoi și-a găsit adevărata vocație, cea de bibliotecară.

Ce studii aveți la bază și cum ați ajuns să lucrați la Biblioteca Județeană Timiș?

Am început Facultatea de Litere, pentru care am și venit în Timișoara din Roșiorii de Vede. În mod uimitor, din 60 de locuri la Română-Franceză, am fost a zecea pe listă ca medie și prima la franceză, ceea ce a fost pentru mine extraordinar. Din păcate, nu am terminat Literele, pentru că m-am angajat și nu mi-a permis timpul să continui. Ulterior am terminat Facultatea de Arte. În vremea studenției, când eram studentă la Litere, am lucrat în presă. Dar a fost frumos pentru că era imediat după Revoluție și chiar mi-a plăcut acea perioadă. Pentru mine a fost un câștig deoarece am putut în câțiva ani să învăț poate cât n-aș fi învățat într-o viață. Pe urmă am fost asistent social la Primăria Deta, unde a fost o experiență grea. Apoi am lucrat la Protecția Civilă, dar cum Armata nu-i structura mea sufletească, m-am îndreptat spre un domeniu care m-am gândit că mi-ar putea aduce satisfacție și chiar așa a fost. În noiembrie 2003 m-am angajat la bibliotecă, eram la Bastion, la cea mai mare secție de împrumut. Eram trei colege pe tură, erau două ture și o coadă permanentă pentru împrumutat și restituit cărți.

Mai mult elevi?

Toate categoriile sociale, toate vârstele. De obicei, pensionarii veneau în prima parte a zilei. Și pe urmă începeau să vină elevii până spre seară, pentru că pe vremea aceea lumea chiar citea foarte mult, apăruse internetul, apăruseră calculatoarele, dar nu luaseră așa o amploare.

Ce se citea în urmă cu 20 de ani?

În primul rând, elevii veneau pentru bibliografia școlară obligatorie, cum ar fi Marin Preda, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, iar pensionarii veneau și căutau tot felul de noutăți în materie de beletristică, în special romane. Se cerea foarte multă istorie, pentru că 2003 nu era așa de departe de 1990 și începuseră să apară tot felul de cărți care vorbeau despre Revoluție sau despre istoria românilor, poate altfel decât fuseseră publicate înainte de ’89. Știm că întotdeauna când vrei să citești și să afli un adevăr, e bine să citești din mai multe surse și să compari. Oamenii mai erau interesați de călătorii, de SF. Atunci ca și acum, erau persoane care vedeau în jurul lor tot felul de conspirații și căutau cărți în care se vorbea despre ele, ba despre extratereștri, ba despre guverne din umbră, forțe oculte etc. După momentul Bastion, secția de împrumut, am fost transferată la secția de artă, unde am început o altă poveste, un alt drum cu emoții.

Știu că aveați fișele scrise de mână, nu pe calculator…

Da, nu exista calculator în secție. Aveam catalogul tradițional, care și-acum mai există și, apropo, când vin turiști și îl văd se minunează și cred că sunt într-un anticariat. M-am mutat la secția de arte prin 2005, aici am avut alt tip de emoție pentru că deja mă gândeam că este ceva și mai complex decât ceea ce făcusem până atunci. A fi bibliotecar este grozav, ai în jurul tău o mulțime de cărți, uneori lumea crede că tu știi tot ce este în ele. Partea proastă e că ajungi să constați că nu știi aproape nimic, ceea ce nu e rău. E chiar util să încerci să îți reactualizezi informația, să te documentezi ca să nu induci în eroare. Nu știu cum ne percep acum oamenii, dar ne străduim să realizăm o mulțime de lucruri tocmai ca să venim în întâmpinarea internetului. Cumva să luptăm cu tot ce se întâmplă în ziua de astăzi, pentru că este o concurență serioasă și cred că am reușit sau cel puțin cei cu care am relaționat până acum ar putea să vă spună dacă, într-adevăr, cel puțin la noi, la Biblioteca Județeană Timiș, au găsit deschidere și dacă împreună am putut să realizăm lucruri deosebite, care să fie de folos întregii comunități. Bibliotecarul nu este, de fapt un simplu manipulant. Chiar dacă a apărut internetul și chiar dacă multe publicații pot fi scanate în format electronic, bibliotecarul, totuși, te poate ajuta enorm, pentru că venind din spatele colecției te poate ajuta în primul rând să câștigi timp și să-ți spună unde să cauți ceva ce te-ar interesa și poate să-ți deschidă și alte căi alte legate de informația pe care cineva vrea să o aprofundeze.

În ce măsură mai vin oamenii să împrumute cărți și care ar fi cele mai importante sau cele mai valoroase titluri deținute de Biblioteca Județeană Timiș?

Avem foarte multe titluri valoroase, avem secția documentar periodice, care, după cum îi spune și numele, deține o colecție importantă, e fondul Banatica, tot ce ține de istoria Banatului. Au ziare de la 1848 în colecții, evident în limba germană. Au de exemplu ziarul la care Klapka, cel care în 1815 întemeiază prima bibliotecă din partea asta de lume, a fost redactor.

La secția de artă, înființată în anul 1978, fondul de carte a provenit de la documentar periodice, de la sala de lectură și din donații de la principalele ambasade cu care noi, fiind în blocul comunist, eram în relație. Avem niște albume extraordinare. S-au mirat americanii care au venit aici că au putut să găsească albume de artă în engleză, franceză și germană. Și chiar au descoperit un album despre Muzeul de Artă de la New York și au zis că nu l-au vizitat, dar, fiindcă au văzut albumul, vor merge să-l viziteze.

Noi am sperat dintotdeauna că într-o bună zi o să avem un sediu care să adune toate aceste secții, pentru că suntem percepuți ca entități diferite, independente, din cauză că funcționăm în diverse locații din oraș.

La American Corner, unde lucrați acum, ce fond de carte există?

Nu este un fond foarte mare, în general este promovată literatura americană și avem și cărți din care, de exemplu, te ajută să îți perfecționezi limba engleză sau să afli despre sistemul de învățământ din America în cazul în care îți dorești să mergi să înveți acolo.

Câte volume are Biblioteca Județeană Timiș?

Sute de mii. De fapt, numărul fluctuează pentru că în fiecare an se fac achiziții, dar mai sunt și casate, mai ales la secțiile de împrumut, unde criteriul este să primești noutăți. Cum spuneam, noi concurăm acum cu internetul. În afară de faptul că lucrezi cu cartea, devii și un fel de ghid turistic, dar pui umărul la promovarea orașului și la promovarea culturii. Cum luptăm cu internetul? Organizăm o mulțime de evenimente, expoziții, lansări de carte, dezbateri, prezentări de modă, audiții. Tudor Crețu, managerul nostru, are niște idei extraordinare și cumva transformă lectura în spectacol public. De fapt, toate evenimentele pe care le-a gândit sunt un pretext pentru promovarea lecturii, pentru atragerea către carte: Pătura care citește, Concentrica, LITVEST, care este festival internațional de lectură, Lecturi aprinse, MaraText.

Ce calități ar trebui să aibă un tânăr sau o tânără care dorește să devină bibliotecar/bibliotecară?

Ar trebui să aibă cultură generală și e obligatoriu să își dorească să cunoască, să nu se plafoneze. Trebuie să fii sociabil, empatic – deoarece la bibliotecă mai trebuie uneori să faci pe „psihologul”, trebuie să fii tot timpul dornic să cunoști lucruri noi, să nu-ți fie teamă, să nu te mulțumești cu ceea ce știi și să fii deschis. Concluzia mea este că trăim într-o țară tristă. După 35 de la Revoluție, oamenii preferă să nu mai audă și să nu mai „vadă”, fiind obosiți de lupta tot mai acerbă pentru supraviețuirea fizică, și asta se răsfrânge asupra celor care vin după noi, asupra copiilor noștri. Uneori am sentimentul că parcă am fi damnați. Așadar, prin ceea ce facem noi, bibliotecarii, încercăm să ridicăm această anatemă. Încercăm să resuscităm spiritul, să îl salvăm să nu se stingă, pentru a mai avea o șansă.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.