Adrian Mirescu ajută comunitatea din care face parte în diverse probleme punctuale. De asemenea, este implicat în proiecte socio-medicale și culturale. Următoarele sale inițiative vizează punerea în scenă a unui spectacol despre minoritatea romă, precum și demararea unei campanii de planning familial în rândul femeilor din această etnie.

Care sunt posturile pe care le ocupați în clipa de față?

În prezent sunt președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, sucursala județeană Timiș, nou înființată. De asemenea, lucrez la Instituția Prefectului Județului Timiș ca expert pentru minoritatea romă, responsabil de monitorizarea implementării strategiei Guvernului României de integrare a minorității rome din România. Am colaborări cu Asociația Centrul De Resurse pentru Regenerare Urbană, ca manager de proiect, fiind și expert în accesarea de fonduri europene nerambursabile. Acolo am dezvoltat proiecte, am scris cereri de finanțare și ca manager de proiect am avut plăcerea să gestionez un proiect drag mie. Este vorba despre crearea companiei artistice lui Lulughi Shukar și a Teatrului Rom din Timișoara. Am absolvit Facultatea de Drept și am un master în economie socială.

Cât de important este pentru un reprezentant al etniei rome să meargă la facultate și să aibă o educație bună? Câte persoane au o asemenea posibilitate?

Avem mulți tineri care se îndreaptă către studii universitare, postuniversitare. Din păcate, deși încercăm să prezentăm modele de bună practică, cum ari fi tinerii care sunt studenți sau care au terminat o facultate și și-au început carierele, este mai atractiv exemplul vecinului care a fugit până în Spania, a stat șase luni și a venit cu un Mercedes. Cine vrea o carieră trebuie să înceapă de jos.

Câți romi avem în județul Timiș?

La ultimul recensământ am ieșit în jur de 14.000, mai puțin decât la recensământul din 2011, cam cu 1.000. Sunt mulți în afara țării, mulți la care nu am ajuns cu campaniile noastre în perioada recensământului, când am derulat campanii de încurajare de asumare a identității etnice, religioase etc. Suntem mult mai mulți decât spune recensământul. Regretabil este că datorită acestui stigmat de a fi țigan, termen pe care încercăm să-l folosim cât mai puțin, mulți dintre noi nu-și mai recunosc apartenența la această etnie. Limba începe să se piardă pentru că limba e principalul mod în care te identifici ca fiind de etnie.

Cei care vă cer sprijinul ce probleme au, cu ce se confruntă?

Provocările cu care ne confruntăm în Timiș sunt multe. Principala noastră problemă cred că este lipsa actelor de proprietate asupra locuințelor pe care le ocupă oamenii noștri și discutăm de gospodării care nu au fost construite ieri, ci acum peste 80-90 de ani. Inclusiv în Timișoara avem cazul cartierului Kuncz. Încă se mai discută cum se poate legaliza proprietatea personală. La momentul respectiv, oamenii aveau acordul industriașului pentru care lucrau. Ca să nu mai discutăm de mediul rural, unde avem foarte multe gospodării care nu au niciun document care să ateste proprietatea.

Mai există persoane din etnia romă care nu au buletine sau copii fără certificate de naștere?

În Timiș, acestea sunt cazuri izolate. Sunt bucuros să spun că aici ne-am concentrat eforturile și cu asistența autorităților e o problemă care în mare parte s-a rezolvat. Mai există cazuri izolate, bineînțeles, dar le identificăm și încercăm să le rezolvăm.

Cât de des v-ați simțit discriminat?

Numele meu este Mirescu Adrian Alin, dar m-am născut Cârpaci și în clasa a II-a, ținând cont prin ce am trecut eu la școală, venea din urmă sora mea, iar părinții mei nu doreau ca și ea să treacă prin același lucru, așa că tatăl meu, la momentul respectiv, a schimbat numele în Mirescu. Din câte am înțeles, i s-a pus o listă în față să aleagă și la momentul respectiv, numele care se terminau în „escu” erau la modă. Ceaușescu era luat și a mers cu Mirescu.

Apoi, când ați mers în altă clasă, în altă colectivitate, nu v-ați mai simțit discriminat?

Discriminarea există, dar educația m-a ajutat să trec peste ceea ce înseamnă discriminare. Mai sunt și autorități publice locale care, fără să-și dea seama, discriminează. Nu știm exact ce înseamnă discriminare în România. Pe de o parte, poți să vii și să-mi spui: „eu cu romii am crescut, am mâncat cu ei la aceeași masă, bunica era vecina lor”, iar pe de altă parte, să refuzi să eliberezi o adeverință necesară la realizarea buletinului. Deci discriminarea are multe forme și da, am resimțit-o pe pielea noastră de multe ori.

Lucrați de mulți ani la Prefectură. Dar dacă ați fi încercat să vă angajați în altă parte ar fi fost probleme?

Norocul meu este că m-am născut în Timișoara. Dar am trăit și în alte regiuni ale țării, în special în copilărie, în zona Argeșului. Eu provin dintr-o familie mixtă, mama este româncă, tata este rom ca etnie. Tata e de aici, din Banat. Trăind și în altă regiune și văzând cum este și acolo, îmi dau seama cât de binecuvântați suntem aici, în Banat. Cât de ușor îți este ca minoritate aici, unde lucrurile stau altfel și oamenii sunt altfel. Cu toate astea și aici, la noi, găsim discriminare.

Poate că aș fi reușit să găsesc un loc de muncă, pentru că educația face diferența. Dar am avut cazuri în care angajatorii mi-au spus în față: noi nu angajăm romi. Avem o concepție greșită că romii nu lucrează, sunt puturoși. Ce nu vedem noi suntem romii care lucrează la negru, muncesc în agricultură cu ziua și nu sunt înregistrați niciunde. Noi suntem activi pe piața forței de muncă, doar că nu suntem vizibili. Nu e vizibil cel care îți sapă grădina sau îți sparge lemne.

Cei care cred că totul este roz trăiesc în bula lor, în orașe, în aglomerările urbane, unde ai toate resursele. Când ieși un pic din localitate, e suficient să mergi până la Moșnița Veche, unde e o comunitate care nu are curent de trei ani de zile, se încălzesc cum pot pentru că nu li se eliberează adeverințele ca să poată să-și bage curentul. Cui i-a păsat de romii de la Moșnița Veche vreodată? Ei, acum când terenurile au devenit atractive din punct de vedere imobiliar, poate-poate îi facem să plece de acolo. N-o să plecăm niciodată, pentru că suntem aici de mult și am tras mult pentru țara asta. Chiar acum plănuim un proiect foarte fain, de promovare a romilor care și-au adus contribuția la dezvoltarea României, romi care sunt invizibili. Domnitorul Răzvan Vodă și Anton Pann, autorul imnului „Deșteaptă-te române”, sunt doar două exemple. Trebuie să ne vadă oamenii că ne aducem contribuția, că lucrăm.

Ce ar trebui să facă autoritățile la nivel local și național pentru comunitatea dumneavoastră ca să vă sprijine?

Trebuie să fim mai deschiși, să găsim o soluție pentru reglementarea situației actelor pe gospodărie. Dacă omul își are proprietatea securizată, devine mai responsabil, mai implicat social.

Ce îi sfătuiți pe tinerii romi care se află la început de drum?

Tuturor tinerilor romi le recomandăm și ne rugăm deja de ei să urmeze această cale. Educația este modul în care rupem lanțul sărăciei. Și celor care au început deja o carieră ca urmare a studiilor efectuate le transmitem felicitări.

Spuneați că preferă să plece în străinătate.

Da, dar nu discutăm numai de tinerii romi. După Siria suntem al doilea mare popor migrator la nivel mondial. De ce? Pentru că nu ne-a mers foarte bine aici. Măcar noi, romii, am avut o scuză, am fost sclavi 500 de ani. Până la urmă, cine este mai responsabil: un rom care merge în afara țării, unde ia ajutor social de 3.000 de euro pe lună sau un profesor care rămâne aici și moare de foame cu 2.500 de lei pe lună? Numai împreună putem reuși, dacă ne certăm și ne arătăm mereu cu degetul unii pe alții n-o să ajungem nicăieri.

După mulți ani, ați reușit să reînviați ansamblul rom de dansuri tradiționale. Ce planuri aveți cu tinerii de la Lulughi Shukar (Floare frumoasă)?

Avem în spate multe programe. Avem Centrul Mobil de Medicină Comunitară Banat, care împlinește 12 ani, avem Lulughi Shukar, al cărei program cultural a început în urmă cu opt ani, dar acum s-a materializat prin compania artistică. Anul acesta, tragem tare pe teatrul rom pentru că la dans, la folclor suntem buni, excelăm. Chiar acum căutăm fonduri pentru o piesă de teatru în care prezentăm realitatea despre minoritatea romă, cine suntem și cum am ajuns aici. Actorii îi avem, i-am format anul trecut.

Ce proiect aveți cu Centrul Mobil de Medicină Comunitară Banat?

Am finalizat un proiect, pe care îl vom derula alături de Crucea Roșie. Vrem să aducem o caravană mobilă centrată pe sănătate feminină și să discutăm cu femeile din comunitatea romă. Noi am mai avut acțiuni pe cancer de col, cancer de sân, dar vrem să le continuăm și să discutăm și despre planning familiar. Este un subiect tabu, greu abordabil, dar cred că trebuie să începem să-l abordăm, pentru că nu pot să transform o femeie într-o sclavă, care să stea la oală și să facă copii încontinuu.

foto: arhiva personală a lui Adrian Mirescu

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.