Chiar dacă lucrează în domenii de activitate la care alții doar pot visa, Abel Aioanei spune că îi lipsesc multe lucruri de acasă. Astfel, printre altele, îi este dor de găini, de sat, de mersul la râul Timiș și de gâștele de pe stradă.

Ce face un giulvezan în Danemarca?

Am venit aici la studii în urmă cu șase ani, după un an petrecut în Spania tot pentru studii. Am studiat Informatica, iar în Copenhaga am venit să studiez Business International și Chineză. Lucrez în tehnologie, dar nu sunt doar programator, trebuie să fac și finanțe, marketing sau chiar vânzări uneori, un rol mai general.

Ce mai face un giulvăzean în Copenhaga? Încerc să reprezint România și nu în ultimul rând, Banatul și Giulvăzul cât pot de mult. Foarte mulți colegi, cunoscuți și prieteni de-ai mei aici știu că sunt de la Giulvăz, chiar dacă nu pot pronunța bine. Am scris despre Giulvăz, despre România si oriunde am fost, și în inițiativele civice în care m-am implicat, am încercat să fac tot ce pot să reprezint frumos ceea ce suntem acasă. Pe stradă când aud română, încerc să intru în vorbă și chiar zilele trecute am vorbit cu un uică de la Anina. Tare îmi place să mai vorbesc și pră bănățănieșce.

Am stat puțină vreme și la Paris, am vrut să văd dacă mă pot adapta acolo, iar cei de la lucru au fost deschiși cu asta, doar că m-am întors repede primind o altă ofertă de muncă.

Cum te-ai adaptat sistemului nordic de studii și muncă? Ai sesizat diferențe majore comparativ cu cel românesc?

Am reușit să mă adaptez destul de repede, adică în vreo doi ani, iar asta e perioadă scurtă zic ei. Am lucrat și la cafenea, nu doar la birou, iar așa am înțeles oamenii mai bine, cum să-i iau. Faptul că în timpul studiilor am început „student job” (lucrezi part-time, vreo 20 de ore pe săptămână într-o companie ce are legătură cu studiile tale), așa zic ei aici, m-a introdus bine în câmpul muncii și cultura locală. Faptul că am fost crescut acasă într-o educație și familie protestantă m-a ajutat mult într-un mediu protestant ca Danemarca. Aș vrea să cred că reflexele de sat nemțesc, Giulvăz fiind unul, m-au ajutat mult să mă conectez la cultura locală, iar cu nemții, ori din ce loc din Germania ar fi, tot timpul m-am înțeles bine; nu degeaba încă mai zicem „țucur” la zahăr pe la Giulvăz. La studii aici a fost foarte diferit, ei sunt mult mai practici, iar aici am venit la studii de Business, așa că ce studiam în clasă, erau cazuri reale de companii daneze sau proiecte locale, cum ar fi de exemplu să studiem profitul și eficiența Pieței Iosefin. Iar la studiile de istorie și cultură chineză, în facultate a fost multă teorie dar bogată în istorie recentă cu profesori danezi, care au locuit în China zeci de ani și vorbeau mandarină.

Ce domeniu ți se pare mai ofertant: IT sau consultanță?

IT e foarte divers și mult mai accesibil în România, iar în consultanță sunt mai mulți bani aici, în Danemarca. În startup-uri, unde lucrez eu, e bine să ai o combinație din ambele, cum am încercat și eu să am ambele roluri: să fiu și programator, dar și analist de business.

În Danemarca se face multă consultanță, ei au companii mari și vechi care trebuie să se reinventeze, iar astfel au nevoie de consultanți. Nu aș putea da un răspuns care să funcționeze pentru toți, depinde de fiecare, cred.

Dar știu că e mai complicat să faci în România consultanță, întrucât oamenii nu prea îi cred pe consultanți. Asta e și problema noastră din sectorul IT: nu facem produsul nostru, ci le cam facem treaba altora. IT e bun și profitabil când ceea ce construiești acolo e al tău, nu doar când ești folosit, iar alții vând produsul. E timpul să începem și noi să facem asta. E ca atunci când lucrezi la restaurant și faci clătite Ana Lugojana, știm să le facem bune, bune în Banat, dar dacă la restaurant io mi’s doar angajat, nu le vând eu. Bine ar fi să fie restaurantul meu. Cam asta e acum IT în România, deocamdată doar facem clătite dar de vândut le vinde restaurantul, care nu e al meu.

Care sunt provocările meseriilor tale?

Am lucrat constant în startup-uri și scale-up-uri (adică startup-uri mai mari, care au de la 50 de angajați în sus), iar aici totul se mișcă cu viteză. Trebuie să înțelegi repede ce se întâmplă în piață, ce fac competitorii, să fii rapid în a schimba modul în care abordezi o problemă, să ai un marketing bun și, nu în ultimul rând, să ai bani Toate astea sunt VC-backed, adică trăiesc din investiții, mănâncă bani, ard bani, până ajung profitabile. Și asta durează, de obicei, cel puțin 5–10 ani, timp în care doar mănâncă bani.

De obicei, banii nu vin din ce vindem noi, că la început nici n-ai clienți mulți. Vin de la niște oameni sau firme care au bani mulți și cred că tu o să reușești. Ei se numesc investitori sau „fonduri VC” (venture capital). Practic, ei bagă bani în tine ca să crești, cu gândul că peste câțiva ani o să le dai înapoi de zece ori mai mult. Tocmai de asta inovația e atât de avansată aici.

Te implici în inițiative civice și mentorat. Care sunt cele mai importante proiecte derulate?

Sunt din sat. Îmi place tare mult să stau de vorbă cu copiii de la școala din sat dar și de la liceul la care am fost în Timișoara, Liceul Teologic Baptist, să le povestesc un pic ce-am văzut prin lume și că ei pot face mult mai multe.

Am fost la Warsaw Security Forum, unde am fost mulți oameni din toată Europa și NATO discutând despre pace, război (din păcate) și cum putem ține țările noastre în siguranță. Am fost acceptat anul trecut la European Academy of Youth Diplomats, unde am învățat multe despre diplomație, iar așa am învățat să-mi reprezint țara, regiunea și satul mai bine.

Anul trecut chiar m-am întâlnit cu Regele Regatului Danemarcei, Frederik al X-lea, întrucât am fost acceptat într-o altă academie. A fost la Baltic Sea Parliamentary Youth Forum 2024, unde am discutat despre siguranța și cooperarea dintre țările din jurul Mării Baltice, au ales un tânăr bănățean să reprezinte Danemarca Iar ideea mea de politică de securitate despre cablurile submarine din Marea Baltică și protejarea lor, a fost trimisă mai sus, către parlamentele din regiune. A fost un moment frumos, să vezi cum o idee gândită de tine ajunge pe masa unor oameni care chiar pot schimba lucruri.

Sunt și parte din Alliance of Democracies, o organizație care sprijină libertatea și democrația, lucruri simple, dar foarte importante. Câteodată mai scriu și articole pe Republica.ro, despre ce văd prin lume și cum se leagă toate de noi, cei de acasă. Mi-ar plăcea să le zic pe această cale copiilor din Giulvăz și nu numai că și dintr-un sat mic poți ajunge oriunde, dacă ești curios și ții minte de unde ai plecat.

Scriai pe blogul tău că românii sunt într-o criză de identitate și vor rămâne așa. Poți explica de ce?

Suntem între Est și Vest, între Sud și Nord, știm să fim nemți cu nemții, turci cu turcii și români cu românii, iar asta e un dar ceresc pentru diplomație și pentru felul în care te poți integra ca om oriunde ai fi. Dar când vine vorba să-ți definești identitatea, oricare ar fi ea, națională, personală, regională sau alta, e complicat să arăți spre ceva clar. De exemplu, eu zic că mi’s bănățean, dar hai să fim serioși, mă uit în buletin și văd Aioanei! Bănățean de la Bacău, haha! Iar din partea mamei… o chema Andraș și e de lângă Lipova, Odvoș.

La Giulvăz mai avem reflexe nemțești uitate, fără să mai zic că nu pot să nu merg la Belo Blato, în Serbia, în luna februarie să mănânc o slănină bună, sau la Kikinda la ludaie. Iar la Budapesta sau Viena mă simt ca acasă. Orașe pe care le simt și le înțeleg din prima. În acest mod, pot spune sigur că suntem binecuvântați în Banat.

Io cine mi-s acuma? Protestanți, danezi, francezi, spanioli, am stat și cu italieni, iar pe la TVR, că n-am crescut cu cablu, am crescut cu serialele italiene!

Privind în urmă, cum ai descrie drumul de la școala din comună până la compania unde lucrezi acum?

Dacă nu creșteam la Giulvăz, sigur nu ajungeam unde sunt azi. Nu că aș fi ajuns cine știe cine, dar nici nu mi se datorează doar mie, ci felului în care am fost crescut, acasă, pră socac, la școală, la biserică și, nu în ultimul rând, de consăteni. E o vorbă și e bună: „trebe un sat să crești un copil”, ei bine, la mine chiar s-o potrivit.

Îmi aduc aminte de moșu’ Cându, Uina Nuța, tanti Letiția și uica Petrică, oameni simpli, dar cu suflet mare, de la care am învățat mult, mult, chiar dacă m-au mai certat din când în când, eram copii și mâncam caisele verzi pe stradă.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr când își alege viitoarea meserie?

Trebuie să-ți placă, dar trebuie și să faci ce e nevoie, mai ales în anumite momente. Învață să te uiți în oglindă, să vezi ce e bun și ce nu e. Înconjoară-te cu oameni mai deștepți și mai buni decât tine. Tot timpul să te întrebi: despre ce mi-am schimbat părerea ultima dată? Și la fel și angajatorul.

Să pui întrebări! Toată lumea azi vorbește în afirmații și axiome, doar adevăruri se aud dar întrebări cine mai pune?

Să nu uiți de unde ai plecat, nu e natural și insist foarte mult pe asta. Chiar dacă acum trăiesc în Copenhaga, mi-e dor de găini, de sat, de mersul la Timiș, de jocul în cot la fotbal, de prinsul de bândăoni înainte de Paște și de gâștele de pe stradă. Să aud zbiciul înainte să vină vacile acasă, să aud trenul și să-mi facă mama langoși! Pun des câte o melodie de-a lui Petrică Moise, iar ața pot spune că aud satul. Să nu mai zic de mirosul de zacuscă toamna, de mirosul de fân proaspăt cosit sau de aratul cu tata la câmp. Am fost norocos că nu a trebuit să ar cu tractoarele U650, poate nu mă gândeam acum cu nostalgie la arat.

Oi fi plecat io din Giulvăz, dar Giulvăzul din mine n-o să plece, prea bănățean mi-s să nu-mi fie dor de-un borândău de mazăre sau un ciușpais dă ludaie. Bănățean nu te naști, bănățean te faci!

Eram în Oslo, la Academia Militară, și-mi zice cineva după ce i-am spus că sunt dintr-un sat de lângă Timișoara: „Voi nu sunteți aia care-ați avut republică trei luni după Primul Război Mondial?” Am rămas plăcut surprins că știe cineva! Iar despre Timișoara aud tot mai des oriunde merg, la Varșovia, Viena, Berlin și chiar și în Copenhaga tot mai mult.

Să nu judeci, mai ales ca tânăr, pierzi multe oportunități de a învăța și tot timpul să fii persoana care pune întrebări.

Cât despre giulvăzeanul de la Copenhaga, știu sigur că mă întorc acasă, doar că mai am ceva lucruri de învățat pe la danezii ășcia și kilometri de făcut cu bicicleta, la lucru, la școală și tot, marea majoritate merge cu bicicleta, iar in medie oamenii cam fac vreo zece kilometri pe zi cu bicicleta.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.