Curatoarea expoziției ce va avea loc la Casa cu Iederă de pe bd. Cornel Coposu nr. 5 este Adriana Cârcu, iar prezentarea lucrărilor va fi făcută de scriitorul Robert Șerban. Expoziția poate fi vizitată în timpul săptămânii, între orele 13 și 17, până la sfârșitul lunii iulie.

Sax Moradi s-a născut în 1946 la Timișoara, dar s-a stabilit la începutul anilor 90 în Germania, la Nürnberg, unde a lucrat ca restaurator și s-a dedicat exclusiv picturii și desenului. Lucrările sale, ce în tonuri puternice par să ilustreze întreaga istorie a creației, se bucură de un succes răsunător atât în galeriile și expozițiile din Germania, Olanda, SUA, cât și din țară. Cea mai recent expoziție a lui Sax pe simezele timișorene a fost „Între vis și coșmar”, care a avut loc la galeria Calpe în anul 2019.

Tot în vara lui 2019, Sax a participat, împreună cu pictorul Călin Beloescu, la proiectul de artă sacrală „Drumul Crucii” de la Ciclova Montană, condus și finanțat de scriitoarea Adriana Cârcu.

Artistul a mai expus în România în anii precedenți. Instalația de desene și lumină cu titlul „Light Transforming” și o expoziție de pictură în aer liber, intitulată „Visând la cerul Provenței”, au avut loc în 2015 și respectiv în 2018 la Ciclova Montană.

„Sigur că vor fi și privitori cărora nu le va plăcea pictura lui Sax Moradi. De ce? Fiindcă e un artist lipsit de retorică, nu face cu ochiul, nu o dă la întors, nu-i șmecher. Fiindcă nu e purtător de convenție stilistică, ci e brut, frust, ușor naiv. Deși are referințe și trimiteri vizuale evidente, care vă vor face să ridicați din sprâncenele cunoscătoare și să vi se confirme ceea ce știți în materie de artă modernă, e original.

Nu-i nici Picasso, nici Van Gogh, nici Chagall, nici Bosch, nici Dix. E Sax. Sax al nostru. De ce nu mai place? Întrucât e paradoxal: cu toate că mai toate temele lui sunt grave, are umor și e solar. Înseninează coșmarul, îl transpune în culorii vii, puternice. Nu place fiindcă nu e calofil, ci, dimpotrivă, e primitiv și direct, căci directețea e o necesitate a sa, care vine pe liniile puternice și accentuate ale picturilor sale, cu alăturări stranii, din fel de fel de semne ciudate și nelalocul lor. Sax e neconvențional.

(…) Nu place întrucât nu e melodramatic, teatral, nici măcar haios, ci doar expresiv și emoționant. Nu face poante în ceea ce pictează, ci râde de lume, fiindcă o înțelege, cu drama ei, cu ridicolul ei. E învârtoșat și arată asta aproape în fiecare lucrare, ca un impudic. Nu place fiindcă figurile sale umane nu sunt reprezentări, nu sunt tablouri, ci un proces în plină desfășurare; fie o recompunere, fie o descompunere. Iar asta e disconfortant, mai ales că el nu reproduce vizibilul, ci – la sfatul lui Klee – face vizibil ceea ce nu se vede, ceea ce scapă ochiului.

(…) Nu place fiindcă exorcizează, într-un fel, dracii din fiecare. Fiindcă ne enervează îngerul personal, îl întărâtă, îi dă cu pucioasă pe la aripi. Fiindcă pictura lui nu e nici vis, nici coșmar, ci chiar granița dintre ele. Iar granițele sunt periculoase. Achtung, achtung: Sax Moradi!”, a declarat scriitorul Robert Șerban.

Intrarea la expoziția din Casa cu Iederă este liberă.

„Pânzele lui Moradi, cu imagini citadine, cu personaje fantastice și aranjamente aparent aberante, reprezintă de multe ori o reverență adâncă în fața marilor maeștrii, un șpagat între simbolică suprarealistă și caricatură, un drum aventuros, dar nu lipsit de subtilitate, între primitivism și alterarea abstractă a formei. Gestul pictural al lui Moradi trădează o nerăbdare aproape copilărească de a se pune în contact cu lumea, de a-i reda valențele jucăușe, dar și de a sonda abisurile în care ni se scufundă ocazional conștientul.

Printr-un exercițiu aparent facil, Sax pătrunde adânc în esența lucrurilor, studiază manifestările intime ale caracterului, percepe finețea stărilor. În lucrările sale, ludicul contemplă abisalul, jovialitatea are o muchie existențială, iar comicul se învecinează cu drama. Ele explodează într-o exuberanță cromatică, în care bucuria culorii este contrazisă de contorsiuni expresioniste ale formei; un amalgam sofisticat, ce combină naturalețea naivă cu citate din marii maeștrii. Reverența adâncă făcută lui Van Gogh ia forme suprarealiste pentru a se așeza în cubism, ca visele atunci când depășesc puterea imaginației”, a precizat Adriana Cârcu, curatoarea expoziției.