Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor de popularizare a științei, reunite sub titlul „Conferințele ARHEOTIM”. Aceste prelegeri, dedicate atât studenților, cât și pasionaților de istorie și arheologie, aduc în prim-plan subiecte captivante despre trecut, abordate de experți de renume. Săptămâna viitoare vom avea șansa să asistăm la dezvăluirea secretelor mercenariatului din antichitate, printr-o prelegere susținută de cercetătorul Aurel Rustoiu.
România
Senatul a retrimis la Comisie proiectul privind examenul separat de admitere la liceu. Dezbaterea și votul vor fi reluate pe 1 septembrie, iar până atunci regulile actuale rămân în vigoare.
Eveniment
Un motociclist de 60 de ani a fost rănit miercuri într-un accident produs într-o intersecție din Remetea Mare. Acesta a fost transportat la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Traficul a fost blocat în zonă.
1
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri între Caransebeș și Lugoj, iar un bărbat a fost rănit.
Ştiri din Timiș
Un bărbat de 69 de ani este căutat după ce a plecat și nu s-a mai întors acasă, din zona bulevardul Sudului din Timișoara.
Capitală Culturală
Ruga Timișoarei se apropie, iar Parcul Rozelor va deveni, marți, 15 septembrie, locul în care tradițiile bănățene vor fi readuse în prim-plan printr-un spectacol pregătit de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
Lucrările la noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la final, însă clădirea nu este încă pregătită să primească elevii. Mai sunt necesare câteva intervenții minore, iar apoi urmează procedurile de omologare și acreditare, obținerea avizelor și finalizarea dotării cu mobilier.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a început desființarea unor construcții ilegale care blocau accesul spre un teren public de 7.500 mp din Girocului. Municipalitatea vrea să amenajeze aici o nouă parcare.
3