Poveștile prind viață la Filarmonica Banatul Timișoara în această primăvară. Iubitorii muzicii clasice sunt invitați într-o aventură sonoră fascinantă, pornind de la misterele dintre zidurile Castelului Prințului Barbă Albastră, continuând cu acordurile ce reflectă fie calmul, fie agitația mării în Simfonia lui R. Vaughan Williams, eleganța și rafinamentul epocii reflectate de Saint-Saëns și revenind la lumea de poveste din Uvertura „Cenușăreasa” de Rossini.
Turneul SoNoRo Conac revine la Muzeul Național de Artă din Timișoara. Sâmbătă, 8 martie, de la ora 18, va avea loc un concert susținut de instrumentistul la violă Răzvan Popovici, inițiatorul turneului, și de Cristian Budu, pianistul brazilian cu rădăcini românești. Intrarea este liberă, în baza rezervării locului.
JAZZx, ajuns la cea de-a 13-a ediție, marchează o nouă etapă în dezvoltarea sa, organizând pentru prima dată trei evenimente pe plan internațional. Aceste întâlniri muzicale oferă publicului ocazia de a experimenta esența festivalului într-un format adaptat fiecărei locații, cu ajutorul artiștilor care au făcut parte din lineup-ul JAZZx în edițiile precedente sau care vor urca pe scenă anul acesta.
Într-o lume în care realitatea economică își pune amprenta asupra fiecărui domeniu, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara aduce pe scenă o tragicomedie actuală și răscolitoare. „Sezon mort sau povestea tobiței”, o piesă semnată de Keresztesi József, va avea premiera absolută pe 5 martie, într-o montare care îmbină umorul grotesc, satira socială și muzica live într-un spectacol inedit. UPDATE. S-a modificat data premierei
Pe februarie 1813, la Pecica, se năștea Ormós Zsigmond, fondatorul primului muzeu din Timișoara. Povestea acestui personaj, precum și cea a instituției înființate de acesta sunt parte a expoziției „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă”, organizată de MNaB la Bastion.
Capitală Culturală
Ruga Timișoarei se apropie, iar Parcul Rozelor va deveni, marți, 15 septembrie, locul în care tradițiile bănățene vor fi readuse în prim-plan printr-un spectacol pregătit de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
Lucrările la noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la final, însă clădirea nu este încă pregătită să primească elevii. Mai sunt necesare câteva intervenții minore, iar apoi urmează procedurile de omologare și acreditare, obținerea avizelor și finalizarea dotării cu mobilier.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a început desființarea unor construcții ilegale care blocau accesul spre un teren public de 7.500 mp din Girocului. Municipalitatea vrea să amenajeze aici o nouă parcare.
2
România
Senatul a adoptat miercuri noua lege a integrității, care păstrează „amendamentul Fritz”, prevedere ce ar putea duce la pierderea mandatului de primar al Timișoarei. Legea a trecut cu 109 voturi „pentru” și 19 „împotrivă”.
2
România
Pensionarii români care locuiesc în afara țării mai pot doar până în 30 septembrie 2026 să transmită Certificatul de viață la casa de pensii din județul de domiciliu. Documentul este obligatoriu pentru pensionarii nerezidenți, iar netrimiterea lui în termen duce la suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Petroasa Mare. Valoarea estimată a investiției este de 54,08 milioane de lei, cu TVA inclus, iar durata de execuție prevăzută este de 13 luni.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, alocarea a 400.000 de lei din fondul de rezervă bugetară pentru comuna Săcălaz, în vederea achiziționării a 15 containere modulare pentru persoanele afectate de incendiul izbucnit în 22 august.
Ştiri din Timiș
Flavius Ilioni, fondatorul LOGS, numit director interimar la Direcția de Asistență Socială Timișoara
Flavius Ilioni va fi noul director general interimar al Direcției de Asistență Socială Timișoara, de la 1 septembrie până la finalul anului. El o înlocuiește pe Esztero Emese, care și-a anunțat recent demisia.