Sute de persoane s-au așezat, miercuri dimineață, la coadă, pentru a putea intra gratuit la Muzeul Național de Artă din Timișoara să vadă expoziția Brâncuși. În prima miercuri a fiecărei luni, intrarea este liberă pentru cei care doresc să vadă operele realizate de marele sculptor român. Primii vizitatori s-au așezat la coadă încă de la ora 6:30.
În perioada 1-5 noiembrie, Timișoara devine și capitala arhitecților consacrați sau a celor în devenire, prin seria de întâlniri din cadrul evenimentului FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow. În cadrul manifestării, conferința academică Cohesion va pune față în față arhitecți - tutori și pedagogiile lor, într-o serie de prezentări și discuții panel ce vor avea loc timp de două zile în sala seminar a centrului ARChA.
Tinerii artiști din Timișoara și împrejurimi sunt invitați de către Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), în contextul anului în care orașul nostru este Capitală Europeană a Culturii, la o consultare interactivă. Acesta are ca scop explorarea și valorificarea nevoilor, provocărilor și soluțiilor pentru comunitatea artistică.
După locuitorii din Cluj Napoca și Târgu Mureș, a venit rândul celor din Timișoara să vadă instalația Vatra Verde, ce a reprezentat țara noastră la Bienala de Design de anul acesta de la Londra. Alături de aceasta, mai multe obiecte de artă realizate din materiale reciclate pot fi admirate până în seara zilei de 30 octombrie la Bastion 2.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
5
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.