Festivalul JAZZx a avut loc weekendul trecut în centrul Timișoarei. Mii de persoane au participat la cele trei zile de festival, în care a răsunat muzică cu influențe jazz, rock, funk, soul și muzică electronică. Pe lângă concerte, aceștia au participat și la diverse ateliere și seminarii interactive care promovau educația muzicală.
Noi evenimente publice finanțate prin programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2023
În 16 iulie, Consiliul Județean Timiș, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, deschide apelul de finanțare „Timișoara.Next”. Acesta vine ca o completare a Programului național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
O tabără de teatru muzical de cinci zile a legat 18 copii din zonele Dacia și Plopi-Kuncz prin prietenie, creativitate și joc. Este vorba despre „Timi și copiii”, care a avut loc la finalul lunii trecute, fiind găzduit de Centrul Cultural și Educațional Kuncz al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Expoziție pentru nostalgici. Zeci de afișe de film din anii ’70-’80 vor putea fi văzute la Timișoara
Timișorenii vor avea ocazia să vadă afișe vechi ale unor filme care au făcut istorie la vremea lor. Posterele îi aparțin criticului de film Marian Rădulescu și vor putea fi văzute la Galeria Pygmalion a Direcției Județene pentru Cultură Timiș.
PROGRAM. Cavaleri în armură, jonglerii cu foc și muzică la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
Centrul Timișoarei va fi transformat într-un tărâm al cavalerilor, domnițelor și meșteșugarilor, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, ajuns la a șasea ediție, este organizat de către Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș.
Eveniment
Doi alpiniști români au fost găsiți fără viață în masivul Gran Paradiso din Italia, după mai multe zile de căutări. Cei doi au căzut într-o crevasă de aproximativ 20 de metri, iar trupurile lor au fost recuperate luni de echipele italiene de salvamont.
Ştiri din Timiș
Șantierul de regenerare urbană din zona Pieței Traian intră într-o nouă etapă și se extinde în Piața Academician Corneliu Micloși. Municipalitatea promite mai mult spațiu verde, noi alei și o legătură pietonală și velo între sinagoga din Fabric și malul Begăi.
Ştiri din Timiș
Medicul primar de boli infecțioase dr. Narcisa Nicolescu, care își desfășura activitatea în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara și era șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, a murit.
Cinema
Ediția a 13-a a Festivalului Ceau, Cinema! începe miercuri, 15 iulie, la Timișoara, și aduce, timp de cinci zile, peste 50 de filme și evenimente speciale. Proiecțiile vor avea loc până duminică, 19 iulie, în mai multe spații din oraș, principalele locații fiind Cinema Studio, Cinema Timiș, Cinema Victoria și Cinema Johnny.
Sănătate
Înțepăturile de albine și viespi sunt frecvente în sezonul cald, însă, în cele mai multe cazuri, provoacă doar reacții locale, precum durere, roșeață, mâncărime și umflarea zonei afectate. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) atrag atenția că există însă situații în care simptomele pot indica o reacție alergică severă și necesită intervenție medicală de urgență.
Mapamond
Volkswagen analizează o nouă rundă de concedieri, care ar putea viza aproximativ 50.000 de angajați, pe lângă cele 50.000 de posturi deja incluse în planurile de restructurare. Anunțul a fost făcut de directorul general Oliver Blume într-o notă internă, pe fondul presiunilor generate de concurența din China, taxele vamale și costurile ridicate de producție din Europa.
România
Sorin Grindeanu a declarat, după consultările de la Cotroceni, că PSD rămâne în opoziție și nu va susține actuala guvernare. Liderul social-democrat a acuzat PNL și USR că ignoră problemele economice și a anunțat că PSD nu va vota legea salarizării în forma actuală.
1
Ştiri din Timiș
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, afirmă că cel mai recent raport al Băncii Naționale a României privind sustenabilitatea financiară arată că economia românească a ajuns într-un punct în care reducerea deficitelor și reformele fiscale nu mai pot fi amânate.
2