Aproape 100.000 de puieţi de diferite specii se vor planta la Becicherecu Mic. Aerul mai curat şi mediul mai sănătos de viaţă, se vor face simţite abia din 2016, termenul limită de finalizare al acestei investiţii. La sfârşitul acestei luni s va organiza licitaţia pentru desemnarea firmei ce se va ocupa de împădurire.
Cea de-a treia ediţie a concursului celor mai harnici gospodari din comună, a celor care au cele mai frumoase spaţii verzi în faţa caselor şi-a desemnat câştigătorii. În urma jurizării, au fost selectaţi 15 dintre cei mai gospodari locuitori din comună.
Au fost finalizate lucrările de realizare a unei staţii de tratare şi clorinare a apei din reţea. Investiţia a beneficiat de finanţare guvernamentală prin HG nr. 577 pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local clasate, alimentarea cu apă precum şi canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate. Staţia va intra în funcţiune în data de 1 septembrie 2011.
„Nedeia Românilor de Pretutindeni” de la Valea lui Liman împlineşte 38 ani. Manifestarea care se va desfăşura în acest wekend, duminică, 21 august, va reuni aproximativ 1000 de artişti, iubitori ai muzicii şi tradiţiilor populare dar şi invitaţi de peste hotare.
Două zile de petrecere pentru localnicicii din Becicherecu Mic. De Sfântă Mărie cu mic cu mare, cu toţii au avut parte, alături de goştii lor de un inedit concurs de pescuit, premii şi concursuri pentru cea mai frumoasă gospodărie, un campionat de fotbal, multă muzică şi un spectacol de artificii.
Ceea ce surprinde la Becicherecu Mic e faptul că localitatea nu are un centru bine definit. Acesta poate fi în mai multe locuri, după instituţiile reprezentative. De obicei, centrul este considerat acolo unde e biserica, prin tradiţie vetrele satelor fiind organizate în jurul lor. Aici e altfel.
Proiectul de canalizare în comuna Becicherecu Mic se află la Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. A fost pe măsura 3.2.2. la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar a căzut pe o diferenţă de previziune la cursul valutar.
La Becicherecu Mic s-a construit destul de mult, deşi ritmul s-a mai diminuat în ultimii ani. În ultimii şase ani au apărut aici 350 de case noi. Sunt şi locuite. Se mai lucrează încă la o sută. Multe sunt localizate în trei cartiere moderne. Comuna s-a schimbat mult arhitectural. Pe fiecare stradă au apărut cinci- sase case noi.
Dimitrie Ţichindeal, poetul şi omul de cultură numit de Eminescu pentru harul lui „Ţichindeal gură de aur” a locuit ani şi ani la Becicherecu Mic, localitate unde a dat multe dintre operele sale importante. Consiliul Local al comunei a făcut eforturi deosebite pentru a păstra memoria acestui mare om de cultură, mai puţin frecventat în zilele noastre.

Lugoj

În curând începe curățenia de toamnă la Lugoj. Când trebuie scoase deșeurile vegetale în fața casei
Lugojenii sunt chemați să participe la curățenia de toamnă, înainte de venirea sezonului rece. Primăria Lugoj organizează, în luna noiembrie, o campanie de colectare a deșeurilor vegetale, care se va desfășura în două etape, în funcție de zona orașului.

Dialoguri Sănătoase

Coloana vertebrală, mai mult decât un simplu sprijin al corpului. Ce trebuie să știm despre sănătatea spatelui
Coloana vertebrală este una dintre cele mai importante structuri ale corpului uman. Lucrează permanent pentru a ne susține întregul corp și ne permite să stăm în picioare, să mergem, să ne aplecăm, să ne răsucim, oferind în același timp protecție măduvei spinării. De cele mai multe ori nu acordăm importanță coloanei când realizăm aceste mișcări, decât atunci când apare o durere sau când mișcările devin dificile.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 octombrie
Marți, 27 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 octombrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

SRI: Incendiul de la fabrica de armament Carfil din Brașov, un act de sabotaj coordonat de Rusia
Trei cetățeni străini sunt acuzați că ar fi participat la incendierea fabricii de armament Carfil din Brașov, în cadrul unei operațiuni coordonate de la Moscova. Doi dintre suspecți au fost arestați în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia.

Ştiri din Timiș

A murit Traian Stoia, fost viceprimar al Timișoarei
Traian Stoia, fost viceprimar al municipiului Timișoara și fost consilier local din partea PSD, a încetat din viață luni dimineață, 26 octombrie, la vârsta de 82 de ani. 1

Ştiri din Timiș

Piața Mocioni, predată constructorului. Prima dată se verifică situația din subteran
Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru regenerarea zonei Piața Mocioni, însă lucrările nu încep imediat. În prima etapă vor fi verificate rețelele de utilități, după ce municipalitatea spune că a întâlnit în trecut diferențe între planurile existente și situația din teren.

Turism

Toamna are gust de trufe și vinuri locale. Experiențe gastronomice de descoperit în Ungaria, la doar câteva ore de Timișoara
De la excursii în pădure, în căutarea trufelor, până la degustări de vinuri în apropierea Lacului Balaton și plimbări cu bicicleta prin sate pitorești, Ungaria propune experiențe de toamnă pentru iubitorii de gastronomie și natură. Sfârșitul lunii octombrie și luna noiembrie sunt un prilej de a descoperi bucătăria locală, tradițiile rurale și regiunile viticole dincolo de traseele turistice obișnuite.