Pe de altă parte, satele sunt depărtate între ele, chiar dacă puţin populate. Cei rămaşi în ele ar ajunge astfel şi mai greu în centrul de comună, acolo unde trebuie să-şi rezolve diferitele probleme. Pe lângă localitatea de reşedinţă mai intră în compunere satele Lăpuşnic, Dobreşti, Rădmăneşti şi Spata. Toate figurează pe hartă, dar în ultimele două abia dacă au mai rămas câteva familii ori nişte bătrâni rătăciţi şi singuri. În anul 1997, potrivit evidenţelor, s-a stins din viaţă ultimul băştinaş din satul Spata. Localitatea, ajunsă de legendă pentru pustiirea sa, a căpătat recent o şansă: câteva familii de pensionari s-au reîntors de la Timişoara ca să trăiască în liniştea de aici, declara, şi el surprins cumva, viceprimarul Dorel Casian Ursu. Bara are cu totul 287 de locuitori. Dacă ţinem cont că mai mult de jumătate sunt chiar în centrul de comună, avem o imagine fidelă a vieţii „trepidante” de prin satele componente…
Potential turistic
Ca suprafaţă, Bara e o comună medie, de vreme ce se întinde pe 7 000 de hectare. Viaţa unui edil e destul de spectaculoasă în aceste locuri molcome.
Tânărul viceprimar Ursu se ocupă şi de transportul copiilor cu microbuzul între sate, căci şoferul a intrat în concediu pentru creşterea copilului său mai mic. Cu acelaşi transport e dusă şi pâinea călugărilor de la mănăstirea ce se ridică la Dobreşti, satul natal al patriarhului Daniel. Cum se arată a fi o lucrare mare, urmând să găzduiască o obşte importantă de călugări, mănăstirea poate deveni în câţiva ani loc de pelerinaj, dar şi de petrecere a unor zile în linişte şi pace. Turismul religios nu e de neglijat într-un loc care oferă multe posibilităţi în acest sens. Sunt şi nu sunt sate pustiite, acolo unde să bântuie dezordinea.
Despre utilitati, proiecte si resurse financiare
Din sursele sale modeste, Primăria a pus la punct iluminatul public în fiecare localitate, cu becuri economice care se aprind în fiecare seară. Oamenii în vârstă au această cerinţă, ei fiind mai sensibili la întunericul de pe străzi. Mulţi locuitori au plecat, în urmă cu trei-patru decenii, în locuri mai tentante, adică la Timişoara şi în localităţile din preajma marelui oraş. Se vor întoarce, probabil, când va fi gata autostrada, căci va trece pe aproape şi se va putea circula mult-mult mai uşor.
În ceea ce priveşte utilităţile, vestea bună e că s-a realizat reţea de apă curentă. Va fi pornită în câteva săptămâni, se arată optimist viceprimarul Daniel Ursu. Reţeaua cuprinde nu doar localitatea Bara, ci şi satele mai mari, Lăpuşnic şi Dobreşti. Rădmăneştiul nu a fost uitat, aici funcţionând arteziene stradale. Canalizare nu există şi nici nu a fost întocmit un proiect în acest sens, aşa că soluţia pentru fiecare e cea a foselor septice. Gaz nu este, ceea ce înseamnă că încălzirea se face cu lemne. E multă pădure în zonă, tot mai împădurită. Mai există şi păşunea, care a fost închiriată la ciobani, fiind de datoria acestora să şi-o cureţe.
Despre scoala si economia locala
Şi centrala şcolii tot pe lemne funcţionează. Unitatea de învăţământ e curată şi îngrijită. Are numai clasele I-IV, deoarece sunt puţini copii. Are însă personalitate juridică, ca să poată fi administrată mai uşor, căci altfel fondurile veneau prin Consiliul Local Balinţ, loc unde şi sunt duşi la studiu copiii de gimnaziu.
Economia locală e firavă. Nici măcar birturi nu sunt, doar nişte magazine universale prizărite. Toată marfa, inclusiv pâinea, vine de la Lugoj. Veniturile la bugetul local sunt adunate din taxele şi impozitele pe terenuri, case şi puţinele mijloace de transport. Mai vin şi din chiriile pe păşuni, însă aici rezultatele sunt anemice. Ciobanii se descurcă cum pot, mai mult nu, căci deşi sunt peste 12 000 de oi în zonă, nimeni nu se oboseşte să colectezele laptele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!