Zeci de migranti prinsi de politisti in timp ce incercau sa intre ilegal din Serbia in Romania

De Raoul Jurchela
Zeci de migranti prinsi de politisti in timp ce incercau sa intre ilegal din Serbia in Romania
© foto: arhiva
Asalt puternic al migranților la granițele județului Timiș cu Serbia. Zeci de persoane au fost reținute în noaptea de duminică spre luni, după ce au intrat ilegal în țară, pe fâșia verde. Cei prinși erau din Siria, Irak și Afganistan.

Primii care au căzut în plasa polițiștilor au fost cinci cetățeni afgani. Oamenii legii i-au depistat cu puțin înainte de miezul nopții, pe direcția localității Soca din apropiere de Deta. Lucrurile nu s-au liniștit și, imediat după aceea, oamenii legii au mai capturat trei grupuri de migranți, opt femei și opt minori, cu vârste cuprinse între 6 și 48 de ani. Cu toții sunt cetățeni sirieni și irakieni și au fost depistați în apropierea localităților de frontieră Jamu Mare, Dejan și Lățunaș.

„În toate cazurile, persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din Vestul Europei. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase