Vesnic indragostit de Timisoara, orasul de aur. Interviu cu Octavian Lescu, colectionarul pasionat de frumos si de istorie

De T. Ex.
3Comentarii
Octavian Lescu
Octavian Lescu
Octavian Leşcu, o personalitate a Timişoarei şi un mare iubitor al istoriei acestui oraş, nu are nevoie de prea multe prezentări. Timişorenii îl cunosc pentru colecţiile sale care au fost expuse cu diverse prilejuri sau adunate în colecţii de vederi multiplicate. Foarte cunoscut este şi în rândul colecţionarilor din străinătate, în Germania mai ales, pentru contactele şi relaţiile de colaborare pe care le-a stabilit cu mulţi ani în urmă şi le-a întreţinut cu consecvenţă, tocmai în ideea de a împărtăşi idei, de a face schimburi.

La cei aprope 82 de ani ai săi – pe care îi împlineşte anul acesta, în 10 decembrie – Octavian Leşcu este acelaşi pasionat colecţionar ca în urmă cu nişte zeci de ani, la fel de energic şi cu aceeaşi dorinţă de a afla cât mai multe lucruri interesante, de a cunoaşte, de a găsi detalii nedescoperite încă de alţii. A iubit şi iubeşte cu aceeaşi intensitate Timişoara, iar iubirea sa s-a transformat într-o pasiune care îl ţine mereu în priză şi îi menţine la fel de vie dorinţa de a descoperi cât mai multe lucruri despre istoria oraşului. Şi mai ales îşi doreşte să le împărtăşească şi altora, localnici sau turişti prin oraşul de pe Bega, cărora să le transmită ceva din pasiunea sa.

Carte de vizită

Octavia Leşcu s-a născut în 10 decembrie 1931 la Deva, oraş în care tatăl său, militar de carieră, fusese transferat. Familia a revenit în Timişoara în 1935. Printre cele mai dragi amintiri din copilăria sa se numără joaca printre crucile Catedralei Ortodoxe Române, înainte ca acestea să fie înălţate. Fiind o persoană foarte organizată şi meticuloasă, şi-a ales o meserie tehnică, activând ca tehnician fizician în cadrul Facultăţii de Fizică de la Universitatea Timişoara, până în luna august a anului 1990 când s-a pensionat.

Este căsătorit cu doamna Stoianca, cea care i-a fost aproape, l-a susţinut şi l-a încurajat în toate demersurile sale. Zilele acestea, mai precis în 18 august, soţii Leşcu aniversează nunta de diamant, 60 de ani de căsnicie frumoasă, fiind printre cele mai longevive cupluri din oraş.

Familia Leşcu se mândreşte cu un fiu, doi nepoţi şi un strănepot, altfel spus patru generaţii Leşcu.

De-a lungul vieţii a avut mai multe pasiuni – filatelia, numismatica, insignele şi, mai nou, ceasurile. Dar iubirea cea mai mare a fost şi rămâne colecţia de cărţi poştale.

Sunteţi cunoscut în Banat şi în alte ţări drept un redutabil colecţionar. Când v-aţi descoperit pasiunea de a vă înconjura de lucruri frumoase şi valoroase din punct de vedere istoric?

La început am colecţionat timbre, atât din cele ştampilate, cât şi neştampilate, cu teme diverse. Se întâmpla în 1965. În timp, pasiunea s-a dezvoltat, am început schimburile cu pasionaţi din ţări europene şi din America. Chiar am participat la câteva expoziţii filatelice, în Franţa. Germania, fosta Iugoslavie, Ungaria şi în România, mai ales în Timişoara. Dar pasiunea mea de suflet, cartofilia, a apărut în 1966, când am început să colecţionez, cu multă pasiune şi dăruire, vederi legate de oraşul de aur al copilăriei mele. Am adunat vederi din toată Europa cu ajutorul partenerilor pe care i-am avut pentru schimburile filatelice. O vreme am fost interesat să colecţionez insigne, iar mai nou sunt pasionat de ceasuri.

Pasiunea pentru cărţile poştale din Timişoara nu s-a limitat la simplul fapt de a aduna piese şi a le cataloga, ci ştim că v-a îndemnat să studiaţi istoria oraşului, cu acelaşi interes puternic. Puteţi detalia acest aspect?

Pasiunea pentru vederile Timişoarei m-a stimulat să studiez istoria acestui oraş şi m-a convins că el are o istorie foarte frumoasă şi interesantă, cum puţine oraşe de pe acest continent au. Astfel am ajuns să studiez şi să încerc să localizez locurile unde au fost surprinse anumite imagini pe care le aveam în colecţie, cum s-au transformat. Trebuie să ştiţi că, la fel ca în cazul multor aşezări, unele clădiri, şi nu sunt puţine, au dispărut ori şi-au schimbat total înfăţişarea. Cercetările mele pe teren, pornind de la imaginile surprinse în câte o vedere, bâtând străzile oraşului la pas sau cu bicicleta, mi-au permis să descopăr locuri care au existat în urmă cu peste 100 de ani şi despre care nu ştiam prea multe. Să vă dau doar câteva exemple: podul lui Napoleon, piaţa Doja de porci, casa germană din Cetate, prima gară a Timişoarei, locul unde s-a aflat primul cinematograf al Timişoarei, ca să amintesc doar câteva dintre ele. Nu abandonam căutările până nu găseam zona respectivă, chiar dacă pentru a ajunge la un rezultat am fost nevoit să străbat sute de kilometri şi să cercetez ani în şir. Nu pot să nu amintesc, în context, despre o ilustrată ce redă vechea Piaţă Doja, datată 1901. După ce am căutat timp de cinci ani locul exact unde se afla, într-o noapte mi-am amintit unde am văzut casa respectivă. De bună seamă, dimineţa, primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg acolo şi să identific zona. O interesantă căutare a fost şi cea legată de podul lui Napoleon şi de identificarea a ceea ce era notat pe vedere „porţiunea din Bega văzută de pe podul Napoleon”. Am străbătut în lung şi în lat malurile Begăi, de la un capăt la altul al oraşului, de mai multe ori, şi tot nu am reuşit să identific locul respectiv. După câţiva ani, ing. Jancso Arpad, cel care avea să realizeze lucrarea „Istoricul podurilor din Timişoara”, m-a rugat să îi pun la dispoziţie vederi cu podurile Timişoarei. Nici domnia sa, nici colegii de la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Timişoara nu ştiau nimic despre acel pod al lui Napoleon. După alte trei săptămâni de căutări în Arhivele Statului ei au găsit o hartă din 1901 în care se vedea că podul respectiv fusese construit deasupra unui braţ al Begheiului ce alimenta lacul de acumulare pentru morile din Piaţa Aurel Vlaicu.

Aţi adunat o colecţie impresionantă de vederi, unele rare şi chiar foarte rare, şi aţi vrut să le faceţi cunoscute şi altora. Cum v-aţi gândit să faceţi acest lucru?

Evident, am dorit să împărtăşeşsc şi altor oameni bucuria de a trăi într-un oraş cu un trecut atât de frumos şi bogat. Şi pentru aceasta am abordat mai multe mijloace. Timp de un an, săptămână de săptămână am prezentat la Radio Timişoara detalii despre istoricul oraşului, am expus şi comentat diapozitive şi expoziţii cu piese din colecţia mea. Pe baza fişelor pe care le-am întocmit după ani de muncă, am reuşit să scriu şi să tipăresc, în 2001, cartea „Ghidul oraşului Timişoara de-a lungul timpului – 1900-2000″, o lucrare în care am prezentat evoluţia străzilor, bulevardelor şi pieţelor din cartierele Cetate, Fabric, Elisabetin şi Iosefin, dar şi a denumirilor lor care, evident, poartă pecetea evenimentelor istorice. În anul 2003 am scris şi tipărit o altă lucrare importantă, „Planurile municipiului Timişoara şi denumirea străzilor în decursul anilor 1716-2000 – Curiozităţi timişorene”. Evident, toate ilustraţiile provin din colecţia personală. Am reeditat peste 135 de vederi vechi însumând 100 000 de exemplare. De asemenea, am editat două CD-uri cu vederi din cartierele Cetate şi Fabric. În toate aceste demersuri am fost sprijinit graţie colaborării pe care am avut-o cu firma de atunci Agenţia de publicitate Lexus condusă de domnul Octavian Focşan. Nu în ultimul rând, vreau să amintesc faptul că timp de şapte ani am publicat în ziarul Monitorul Primăriei pagina „Istoria oraşului tău”. Ori de câte ori am fost solicitat, am împrumutat cu plăcere şi fără nicio pretenţie vederi din colecţia mea, aşa cum a fost cazul la diverse expoziţii organizate cu prilejul sărbătoririi cartierelor de către Consiliul Seniorilor. Pentru întreaga activitate şi ontribuţia la promovarea imaginii Timişoarei, primăria Municipiului Timişoara mi-a acordat o Diplomă de excelenţă, în data de 9 decembrie 2002.

Credeţi că o colecţie de genul celei pe care o deţineţi poate fi cuantificată în bani?

Nicidecum, colecţia mea de ilustrate nu poate fi valorificată în bani. Sunt valori sentimentale, sunt legat afectiv de fiecare piesă. Dar mi-aş dori ca de ele să se bucure toţi timişorenii şi toţi oamenii care vizitează oraşul. De aceea, dorinţa mea cea mai mare ar fi să editez un album al Timişoarei. Din păcate, deşi am planuri amănunţite pentru acest proiect amplu, el a rămas doar pe hârtie şi în sufletul meu.

De ceva vreme sunteţi pasionat de ceasuri. Să fie această pasiune dictată de rigurozitatea şi perseverenţa care vă caracterizează?

Este adevărat, de aproximativ trei ani am început să colecţionez ceasuri şi am reuşit să am deja 900 de piese, unele mai valoroase, altele cu valoare mai ales sentimentală, adunate diu ţară şi de la cunoscuţi din alte ţări, inclusiv din America. Pasiunea pentru ceasuri înseamnă mai mult decât simplul fapt de a le strânge. Înseamnă bucuria de a le studia, a le repara şi a le reporni. Multe dintre ceasurile din colecţia mea poartă câte o imgine de suflet legată tot de Timişoara, pe care am iubit-o şi o voi iubi tot restul vieţii mele.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor