Imaginile ne-au fost trimise pe adresa redacției de un cititor tion.ro, care spune că a găsit autoturismul consilierului personal al primarului în dimineața zilei de miercuri, în mijlocul străzii.
„Timișoara, 28 iunie, ora 8.30. Bizonul, consilierul domnului Robu, Iapă Cătălin Augustin, e parcat neregulamentar, în intersecția Sirius cu Aștrilor, îngreunând accesul mașinilor care circulă pe strada Sirius și doresc să vireze dreapta pe strada Aștrilor”, ne-a scris cititorul nostru.
Cu câteva ore înainte să parcheze ca un bizon, aproape de mijlocul intersecției, Cătălin Iapă a postat două fotografii pe Facebook, pentru a le arăta timișorenilor că el se deplasează cu trotineta și este de acord cu interdicția pe care vrea s-o pună primarul Nicolae Robu. Cătălin Iapă s-a contrat în comentarii cu prietenii lui de pe Facebook, susținând că el evită zona centrală atunci când se plimbă cu trotineta și că „pe termen lung, o amendă ar avea impact asupra unei maturizări mai rapizi” a copiilor.
Vă reamintim, reprezentanții primăriei pregătesc interdicții pentru cei care se deplasează cu trotinetele, skateboardurile, rolele, monociclurile și alte astfel de mijloace de locomoție prin centrul Timișoarei. Amenzile ar urma să se dea de la vârsta de 14 ani, fiind cuprinse între 400 și 800 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!