Tineri cercetati dupa ce au fost prinsi ca aveau asupra lor petarde

De T. Ex.
Reactualizat la:
3Comentarii
Tineri cercetati dupa ce au fost prinsi ca aveau asupra lor petarde
© Foto: arhivă
Trei tineri au fost prinși de polițiștii locali cu o cantitate mare de petarde asupra lor. S-a întâmplat vineri, în Piața Iosefin. Băieții au fost predați polițiștilor de la Secția 3 din Timișoara.

Cei trei băieți au devenit suspecți pentru polițiștii locali de la Biroul Poliția Piețelor pentru că aveau asupra loc o cantitate semnificativă de materiale pirotehnice, mai exact petarde. Când i-au observat pe agenți, tinerii au devenit agitați și au încercat să fugă. În zadar, însă.

”Au fost imediat reținuți, trecându-se la identificarea lor și stabilindu-se că se numesc P.D. și V.C., ambii de 16 ani, din Timișoara, și I.I., de 26 de ani, din Suceava. Unul dintre cei trei a declarat că materialele au fost ascunse inițial într-un hidrant după care au fost scoase de acolo”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale.

Polițiștii i-au predat pe cei trei celor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată.

Vânzarea unor astfel de materiale este interzisă prin lege, avertizează Poliția locală, iar folosirea acestora este periculoasă.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor