Timisoara curata, misiune imposibila! Groapa de gunoi din Kuncz creste pe zi ce trece

De A.S.
Reactualizat la:
8Comentarii
Timisoara curata, misiune imposibila! Groapa de gunoi din Kuncz creste pe zi ce trece
Timişoara fără gunoaie pare să fie doar un vis frumos. Oficialii primăriei nu sunt deloc impresionaţi de faptul că în unele cartiere ale oraşului avem… munţi de gunoaie. În Kuncz, unde www.tion.ro a semnalat, în urmă cu o lună, că există un teren viran plin de deşeuri, nimeni nu s-a apucat de curăţenie. Muntele de gunoaie creşte de la o zi la alta sub ochii nepăsători ai autorităţilor locale, care, culmea, cunosc situaţia!

Situaţia din Kuncz ne-a fost semnalată de o cititoare în urmă cu circa o lună, după ce portalul www.tion.ro a iniţiat campania „Timişoara fără gunoaie”.

„M-a bucurat iniţiativa dumneavoastră legată de curăţenia oraşului nostru. Eu de multă vreme încerc să găsesc un ecou pentru problema din zona noastră, Kuncz, dar până acum totul a fost fără vreun rezultat. V-am ataşat câteva poze pentru a vă face o idee despre cum arată unul dintre cartierele (la 10 minute de mers cu maşina de centru) unui oraş ce se doreşte a fi Capitală Culturală Europeană (…) Perspectiva că băieţelul meu de 1 an îşi va petrece copilăria printre munţi de gunoi, iar mersul cu bicicleta pe strada noastă (nesfaltată şi nepietruită, bineînţeles) nu se va întâmpla de frica câinilor vagabonzi, mă îngrozeşte”, ne scria Cristina P., siderată de faptul că deşi în zona în care locuieşte există o adevărată groapă de gunoi, care reprezintă un focar de infecţie, iar autorităţile cunosc situaţia, pentru că s-au făcut sesizări, nimeni nu a luat măsuri pentru a rezolva problema.

Terenul respectiv, care este plin de deşeuri, stă în continuare neîngrădit, deşi există o hotărâre de consiliu local care prevede obligativitatea împrejmuirii, iar gunoaiele se înmulţesc de la o zi la alta. Femeia spunea că a reclamat situaţia şi la Poliţia Locală, şi la Direcţia de Mediu a primăriei, ba chiar că i-a scris şi primarului Nicolae Robu… I s-a spus că, pentru a fi sancţionaţi, cei care aruncă deşeuri acolo trebuie să fie prinşi în flagrant şi că degeaba se dau amenzi pentru că nu sunt plătite sau a fost pasată de la o instituţie la alta. Şi asta, în condiţiile în care ea cerea un lucru simplu: să se cureţe locul de gunoaie, iar proprietarul să fie pus să-şi îngrădească terenul.

Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara spuneau atunci că urmează să identifice proprietarul terenului din zona Kuncz.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat anul trecut verificări în mod repetat ca urmare a unor sesizări primite de la un cetățean de pe strada Zefirului – cartierul Kuncz, sesizări care vizau mai multe aspecte legate de abandonarea de deșeuri, dar și arderea acestora. A fost aplicată și o sancțiune contravențională unei persoane depistate în zona respectivă în timp ce abandona deșeuri. Poliția Locală a demarat procedurile de identificare a proprietarului terenului pentru a putea lua măsurile legale în ceea ce privește neîntreținerea și neîngrădirea acestuia”, afirmau oficialii instituţiei.

A trecut o lună, gunoaiele sunt tot acolo, iar Cristina P. ne-a cerut din nou ajutorul. „Ultimul update din partea administraţiei spunea că se va identifica proprietarul terenului şi se vor lua măsuri de igienizare şi îngrădire. Între timp nu s-a întâmplat nimic, din contră, groapa de gunoi creşte şi creşte în fiecare zi. Eu sincer nu cred că cei ce au promis o soluţionare vor mişca vreun deget şi toate promisiunile lor sunt vorbe goale, ca şi până acum”, ne-a scris femeia. Ne-a explicat din nou unde se află groapa de gunoi – la capătul străzii Zefirului din cartierul Kuncz, cum se descarcă acolo căruţe întregi de deşeuri şi cum se face focul pe respectivul teren viran.

„Terenul nu este împrejmuit, nu se ocupă nimeni de el. De când stau eu acolo, de un an şi jumătate, nu a curăţat nimeni gunoaiele. Au venit, în vară, cei de la penitenciar, dar le-au strâns pe o mică porţiune. I-am scris şi domnului Robu. Mi s-a spus că firma care face treaba asta e încă pe programul de iarnă, nu ştiu ce legătură are… În fiecare zi vin căruţe şi se aruncă gunoi, se fac focuri, se ard frigidere, cauciucuri şi alte resturi. De un an şi jumătate reclam situaţia. Acum nu e decât o imagine şi mai deprimantă, cu un munte şi mai mare de gunoi…”, ne-a mai spus Cristina P.

Reprezentanţii Poliţiei Locale ne-au spus că vor face verificări pentru a vedea cum au evoluat lucrurile şi că ne vor prezenta situaţia. La fel şi viceprimarul Dan Diaconu.

Vom reveni cu amănunte.

Articole pe aceeaşi temă:

Timisoara poate candida si la titlul de capitala a gunoaielor la cum arata zona Kuncz!

 



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor