Tanar cercetat penal dupa ce a prezentat la control un permis de conducere fals, in Vama Cenad

De Raoul Jurchela
Tanar cercetat penal dupa ce a prezentat la control un permis de conducere fals, in Vama Cenad
© foto: arhiva
Dosar penal pentru uz de fals și conducere fără permis pe numele unui tânăr de 24 de ani, în Vama Cenad din județul Timiș. El este cercetat penal, după ce a prezentat la control un permis de conducere fals ce purta însemnele autorităților din Ucraina.

Tânărul în vârstă de 24 de ani este cetățean maghiar, iar duminică după-masă s-a prezentat în Vama Cenad pentru a intra în România. Conducea un autoturism Citroen înmatriculat în Ungaria, iar polițiștii de frontieră i-au verificat și permisul de conducere.

„La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere, ce avea însemnele autorităților din Ucraina. Colegii noştri au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto autentic, acesta fiind fals, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că tânărul nu are dreptul de a conduce. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control în urma frecventării unui curs de conducere auto în Ucraina, plătind suma de aproximativ 200 de euro. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !