Soferi, au fost stabilite tarifele de parcare in Timisoara, pe anul 2017!

De Roxana Deaconescu
9Comentarii
Soferi, au fost stabilite tarifele de parcare in Timisoara, pe anul 2017!
© Tion: Soferi, au fost stabilite tarifele de parcare in Timisoara, pe anul 2017!
Parcarea nu se scumpește anul viitor la Timișoara! Consilierii locali au stabilit, marți, în ședința de consiliu, cât costă parcarea în sistemul Timpark pe anul 2017. Tarifele rămân la nivelul celor din acest an.

Șoferii care vor dori să parcheze în Timișoara vor scoate din buzunar tot atât cât au scos și până acum pentru a-și lăsa mașinile pe locurile incluse în sistemul Timpark.

Tarifele aplicate pentru parcare în Timișoara au fost stabilite încă din anul 2013, când a fost aprobat și un regulament de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor, în regim Timpark. Acestea au rămas valabile și în 2014, dar și în 2015 și 2016. În urma votului dat de consilierii locali, aceleași tarife vor fi folosite și în anul 2017.

În sistemul Timpark orașul este împărțit în trei zone tarifare: roșie (I), galbenă (II) și albastră (III). Mai există și zona verde (0), în care intră fostele parcări cu barieră din centrul orașului și alte două parcări de lângă Piața 700. Pentru zona verde se va plăti tot 3 lei/oră prin vouchere și 0,75 euro/oră + TVA prin SMS, pentru zona roșie 1,5 lei/oră prin vouchere și 0,50 euro/oră prin SMS, pentru cea galbenă 1 leu/oră prin vouchere și 0,35 euro/oră prin SMS, în timp ce pentru zona albastră șoferii vor plăti 0,50 lei/oră prin vouchere și 0,25 euro/oră prin SMS. Cei care doresc să-și lase mașina pe un loc Timpark pe durata întregii zile și să plătească prin SMS vor achita 3 euro/zi + TVA.

Un abonament general în sistemul Timpark va costa 42,84 lei – lunar, 122,85 lei – trimestrial și 445 lei – anual, în vreme ce un abonament la purtător va costa 85,68 lei – lunar, 245,70 lei – trimestrial și 890 de lei – anual. Un abonament de locatar este 51,23 lei – anual.

În 2017, șoferii vor scoate din buzunar, pentru un abonament în zona roșie 34,23 lei – lunar, 98,28 lei – trimestrial și 355 de lei – anual; pentru zona galbenă, 27,93 lei – lunar, 80,01 lei – trimestrial și 290 de lei – anual; iar pentru zona albastră: 21,42 lei – lunar, 61,74 lei – trimestrial și 222,50 lei – anual.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor