Santier de 2 luni sau de 2 saptamani, totuna pentru Primaria Timisoara. Oamenii reclama, SDM vede poze vechi

De Roxana Deaconescu
27Comentarii
Santier de 2 luni sau de 2 saptamani, totuna pentru Primaria Timisoara. Oamenii reclama, SDM vede poze vechi
© Tion: Santier de 2 luni sau de 2 saptamani, totuna pentru Primaria Timisoara
Un șantier care ar fi trebuit să fie gata în două săptămâni nu s-a încheiat nici după două luni. Vorbim despre un șantier deschis de SDM, societatea primăriei, a cărei conducere susține acum că timișorenii care locuiesc în zonă se plâng degeaba și fac publice fotografii vechi.

Un cititor care s-a săturat să mai aștepte după reacția primăriei ne-a trimis imagini cu halul în care arată trotuarele de pe str. București, unde Societatea de Drumuri Municipale desfășoară lucrări de reparații.

„Pe str. București, primăria a demarat lucrările de refacere a unei porțiuni din carosabil și a trotuarului la începutul anului școlar, adică cu aproape două luni și jumătate în urmă. Începând cu acest an școlar, din cauza lucrărilor la noul corp de clădire la Generală 16, accesul în școală s-a mutat pe str. București, pe la intrarea profesorilor. După cum puteți vedea din poze, toți cei care venim pe jos la această școală nu avem pe unde să mergem, decât pe șosea, printre mașini”, ne-a scris cititorul nostru.

Omul a scris și primăriei înainte de a se plânge public. I-a informat pe cei din instituția de pe C.D. Loga în 16 noiembrie de faptul că „pe str. București, în clipa de față, o porțiune este decopertată, plină de praf, mizerie, trotuarele sunt sparte pe toată lungimea străzii” și de faptul că „de două săptămâni nu este nicio activitate acolo”, iar lucrarea este nesemnalizată.

„O lucrare ce nu trebuia să depășească două săptămâni durează mai bine de două luni”, le-a transmis cititorul nostru responsabililor din primărie. I-au răspuns sec: „lucrările se vor finaliza în funcție de condițiile meteorologice și disponibilitățile financiare”.

Bărbatul deranjat de cum arată str. București ne-a trimis în cursul zilei de miercuri imaginile care arată halul în care se prezintă trotuarul spart de muncitorii SDM.

„Legat de condițiile meteo, vreme urâtă este doar de săptămâna aceasta, adică de câteva zile, în condițiile în care pe acest șantier nu mai este picior de muncitor de mai bine de trei săptămâni, timp în care vremea a fost perfectă pentru lucrul afară. Iar legat de buget, când s-au pus să spargă trotuarul pe toată lungimea străzii nu au știut asta? Mai ales că în capătul străzii București trotuarul a fost refăcut încă urmă cu doi sau trei ani, când cei de la RDS și-au făcut cămine și au îngropat cablurile. Este o bătaie de joc, ceva de neimaginat, am făcut sesizare și la Poliția Rutieră, și la Garda de Mediu”, ne-a mai scris cititorul nostru.

Pentru că nu am vrut să publicăm mesajul cititorului nostru fără să avem un răspuns de la primărie, am așteptat să îi arătăm imaginile cu trotuarele de pe str. București și primarului Nicolae Robu. Edilul-șef a cerut explicații de la directorul SDM, Valentin Martânov. Răspunsul este năucitor.

„Am așteptat două săptămâni să-și facă un cetățean un racord de gaz. Bineînțeles că nu cel care reclamă. Pozele sunt vechi, trotuarele sunt gata, iar carosabilul a fost programat luni pentru asfaltare, dar a plouat în fiecare zi. Dacă nu plouă, terminăm mâine (n.r. vineri) sau sâmbătă. Cu respect”, i-a răspuns șeful SDM primarului Nicolae Robu.

Trebuie să menționăm și alte aspecte în această poveste. În această perioadă, conform programului zilnic de reparații, SDM lucrează pe un număr mare de străzi din oraș. Str. București se află pe programul de vineri, 23 noiembrie, alături de alte 14 străzi. Nu s-a regăsit însă pe programele din zilele anterioare, nici în 22 noiembrie, nici în 21 și nici în 20. Forțele SDM sunt concentrate în această perioadă pe amenajarea unei noi străzi care să lege Calea Aradului de Calea Torontalului și care iese pe lângă Facultatea de Agronomie.

Tion.ro a mai scris recent despre str. București, când un alt cititor ne-a trimis imagini cu lucrările începute la trotuare, care au fost îngustate sănătos de drumarii de la SDM. Găsiți povestea AICI.

Iar dacă sunteți curioși de opinia primarului Nicolae Robu, el ne-a spus că nu are soluții pentru trotuarele înguste din oraș.

„Nu au ce să facă, dacă s-a făcut prost când s-a făcut strada, ce pot să facă. N-ai ce să faci, n-ai de ales. Nu poți să intri pe proprietate, pentru că în jurul unui stâlp, pentru fundație, e nevoie de vreo doi metri (…) Asta este moștenirea. Nu știu, trebuie studiat, habar nu am”, ne-a răspuns Robu.

strada bucuresti praf4 strada bucuresti praf5 strada bucuresti praf6 strada bucuresti praf7 strada bucuresti praf8 strada bucuresti praf9 strada bucuresti praf2 strada bucuresti praf3

Foto: Cititor Tion.ro

Articole pe aceeași temă:

foto: arhiva
Trotuare înguste, pe care au mai fost construiți și stâlpi de iluminat public, mame cu cărucioare nevoite să circule printre mașini, deoarece nu au cum trece, așa arată unele străzi din Timișoara, în 2018, chiar dacă au fost proaspăt reabilitate. Primarul Nicolae Robu susține că este neputincios și ...
Ne lăudăm cu un oraș „smart city”, dar nu suntem în stare să avem grijă de trotuare sau de străzile orașului. Mai mult, de unele locuri destinate pietonilor chiar ne batem joc. Vorbim despre modul Primăriei Timișoara de a întreține trotuarele din oraș. Și avem și cazuri concrete. Unele trasee spe...



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor