S-a votat: imunitatea judecatorilor constitutionali, de neatins

De T. Ex.
Reactualizat la:
2Comentarii
S-a votat: imunitatea judecatorilor constitutionali, de neatins
© Foto: Facebook/SenatulRomâniei
Judecătorii Curții Constituționale a României vor putea fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată doar cu încuviințarea a două treimi din numărul judecătorilor CCR. O inițiativă legislativă în acest sens a fost adoptată, miercuri, de senatori și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Ideea i-a aparținut deputatului minorităților sârbe, Adnagi Slavoliub, și a fost adoptată, miercuri, de Senatul României, cu o majoritate largă.

Foto: cdep.ro Foto: cdep.ro ©

Astfel, în cazul în care un judecător al Curții Constituționale ar fi condamnat în primă instanță, ar putea rămâne în funcție, dacă decizia de suspendare a sa nu este luată cu votul a două treimi dintre colegii săi.

În legea actuală de funcționare a Curții se arată că judecătorii CCR nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, se arată în articolul 66 din Legea 47/1992. Mai mult, de la data trimiterii în judecată penală, judecătorul este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor