Puncte de prim ajutor în Timișoara și Lugoj, pe timp de caniculă

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
Puncte de prim ajutor în Timișoara și Lugoj, pe timp de caniculă
© Tion: Puncte de prim ajutor în Timișoara și Lugoj, pe timp de caniculă
Canicula și-a intrat în drepturi, așa că în Timiș au fost stabilite locurile în care sunt deschise punctele de prim ajutor, în care oamenii poată bea un pahar cu apă, să stea la răcoare și sunt asistați de un cadru medical.

În Timiș, s-au deschis puncte de prim ajutor la Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara (Poșta Mare), pe Bulevardul Revoluției din 1989 nr.2, la Opera Română din Timișoara – strada Mărășești nr. 2, la Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. 1, pe strada 1 Decembrie nr. 90, în Piașa Iosefin din Timișoara și la Lugoj, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe strada Nicolae Bălcescu nr. 1.

Medicii cer supravegherea atentă a copiilor, să nu fie lăsaţi în spaţii care nu sunt bine aerisite, să nu stea în soare, iar plimbările şi joaca să fie dimineaţa şi după ora 18. Se recomandă hidratare constantă, fără a aştepta apariţia senzaţiei de sete, alimentaţie uşoară şi potrivită vârstei. Persoanele cu afecţiuni cardiace şi cele aflate sub tratament medical ar trebui să evite deplasarea prin soare, mai ales între orele 11 şi 18 şi să păstreze legătura cu medicii de familie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor