Protest la Finanțele din Timișoara, pe holuri

De Marcel Hoster
4Comentarii
Protest la Finanțele din Timișoara, pe holuri
© foto: arhivă
Într-o mișcare decisă în ultimul moment, menită să atragă atenția asupra situației existente în sistemul de Finanțe din România, care se confruntă cu eliminarea celor opt structuri regionale create în urmă cu câțiva ani, angajații Direcției Regionale Timișoara au protestat din nou în holul instituției. Acțiunea a avut loc chiar în timpul dezbaterilor care au avut loc în comisiile reunite ale Parlamentului, în care Timișoara a fost dată ca exemplu negativ la nivel național, cum că s-ar împotrivi schimbărilor din sistem.

Mai mulți angajați ai Direcției de Finanțe din Timișoara s-au adunat marți la orele prânzului în holul clădirii instituției. Ei au dorit să tragă, astfel, un ultim semnal de alarmă asupra problemei dizolvării celor opt Direcții Regionale ale Finanțelor și transferarea activității acestora la Direcțiile Județene. Protestul angajaților nemulțumiți a durat aproximativ o oră.

„A fost un ultim semnal de alarmă, am încercat să atragem, astfel, atenția, asupra problemelor care vor apărea legat de desființarea acestor structuri. Subiectul a fost discutat în cele două comisii ale Parlamentului, la care a fost prezent și ministrul Finanțelor. Răspunsurile acestuia nu au oferit, de fapt, răspuns la nicio întrebare. Propunerea de desființare a fost aprobată de comisii și acum va fi votată de cele două camere. Odată aprobată desființarea, vor fi probleme în relația cu contribuabilii, aceștia se obișnuiseră cu un anumit mod de lucru, va fi nevoie de patru – șase luni pentru a se schimba din nou toate procedurile, iar vor fi blocaje. Eu îmi asum și personal faptul că Timișul a fost dat ca și exemplu negativ în comisie, în această problemă. Dacă a lua poziție asupra unui subiect e un exemplu negativ nu mai am ce să spun”, ne-a declarat Virgina Duțu, lider sindical la Finanțele din Timișoara.

Proaspăt numită la conducerea Finanțelor regionale, Mihaela Nicola, a spus că ar trebui discutat pe tema închiderii structurilor regionale ale Finanțelor.

„Dacă vor apărea informații noi vom informa din timp asupra introducerii acestor modificări. Se discută în aceste zile despre acest subiect și vom vedea ce se va întâmpla. Aceste structuri au funcționat, vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Mihaela Nicola în cadrul unei conferințe de presă.

Situația acestor Direcții Regionale va afecta activitatea desfășurată la nivel local în mod semnificativ. Trecerea unei bune părți din activitate de la nivel de județ la nivel regional a creat importante economii cu cheltuielile de personal, dar și o desfășurare mai facilă a diferitelor operațiuni. Totodată, aprovizionarea cu materialele necesare activității se făcea centralizat, mai ușor. Odată reintroduse Direcțiile Județene, doar în cele patru județe arondate regiunii Vest se estimează că vor fi necesare angajări pe aproximativ 120 de posturi pentru serviciile care vor fi reînființate la nivel local.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor