Povestea unui veteran de razboi care a aparat Timisoara. La 94 de ani are o pensie de 500 de lei si sta la nepoti

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
27Comentarii
Povestea unui veteran de razboi care a aparat Timisoara. La 94 de ani are o pensie de 500 de lei si sta la nepoti
© TION: Povestea unui veteran de razboi, care a aparat Timisoara - Ioan Onofrei
Are 94 de ani. Nici mai mult, nici mai puțin. Stă în Timișoara, la nepoți, în zona Circumvalațiunii. Nu l-am întrebat de copii. Dar l-am văzut la manifestările de Ziua Unirii Principatelor, era îmbrăcat „regulamentar”, la costum, cu decorația în piept (pe care nu dorea neapărat să o arate, nu făcea paradă cu ea) și cu capul sus…

Este Ioan Onofrei, o prezență vie la manifestările din 24 ianuarie, care știe de la istorie până la poezii și cântece despre Unire. O prezență care a adus o pată de culoare, vie, în griul manifestărilor de acest fel. Merge înainte cu veselie, deși ar avea destule motive să fie cel puțin… îngândurat.  A fost prezent la fix, duminică, la Gara de Nord din Timișoara, unde aveau loc manifestări cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. Era tare înflăcărat și e în stare să-ți povestească fapte care s-au întâmplat în urmă cu zeci de ani cu o exactitate fenomenală…

„Ziua de 24 ianuarie este o zi foarte importantă pentru poporul nostru românesc. În anul 1859, când țările românești au fost bântuite de sărăcie, atunci s-au gândit ai noștri să facă o unire. Au făcut unire. În 5 ianuarie prim-ministru a fost Mihail Kogălniceanu. Ați auzit dumneavoastră de Mihail Kogălniceanu”, mi-a spus veteranul…

A luptat chiar în acel loc, a apărat Gara de Nord din Timișoara.

„Am luptat în apărarea Timișorii. Am apărat gara asta, a fost ruină. De aici am plecat la Radna, acolo a fost o școală de ofițeri și i-o distrus ungurii. Noi noaptea am venit de la Craiova, am încercuit orașul Radna. Când ei i-o pus în coloană să-i ducă, noi i-am prins pe toți acolo. Or <vinit> și rușii în ajutorul nostru, până or ajuns de la Iași, apoi am trecut la Budapesta, în 1944, 13 zile până o căzut Budapesta, 13.000 de români or murit. În 1945, la 1 ianuarie, am trecut în Cehoslovacia, în Munții Tatra, în orașul unde-i fabrica mare de armament, acolo mi-am rupt piciorul. Apoi am venit în spital aici, am stat doi ani, nici acum nu s-a închis rana. Și acum mă doare piciorul”, spune Ioan.

Istoria e în stare să ți-o povestească ore întregi, mai greu spune de el… de pensia lui. Bătrânul are o pensie pe care mulți o dau pe o cină ori pe o seară în oraș. Povestește cum comuniștii i-au tăiat clasificarea prin care primea 30 la sută în plus la renta de veteran. Vrea să o recapete…

„Vreau să fac un memoriu să-mi dea înapoi ce mi-o luat comuniștii. Vreau să-mi dea <câta> pensie. Nu am nici unde să dorm, stau la nepoți. Am o pensie de 250 de lei, mai am și cea de veteran. Amândouă pensiile, împreună, sunt 500 de lei. Îmi trebuie o locuință undeva. Măcar… o cumpăr. Stau la nepoată, numai că nu avem loc, stăm înghesuiți, ei sunt tineri, au doi copii”, spune Ioan Onofrei.

A făcut școală, doi ani de facultate la Galați, s-a profilat în tehnologia laptelui, a luptat în războaie. Acum, la 94 de ani, stă cu nepoții, cu o pensie de 500 de lei…

 



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor