Politistii locali, la plimbare prin barurile si cluburile din Timisoara

De Roxana Deaconescu
5Comentarii
Politistii locali, la plimbare prin barurile si cluburile din Timisoara
© foto: Politia Locala Timisoara
Weekend plin pentru polițiștii locali! Oamenii legii au pornit „în plimbare” prin barurile și cluburile din Timișoara și au reușit să găsească și localuri care funcționează ilegal și produc prea mult zgomot.

Polițiștii locali au luat la rând cluburile din Cetate, dar și localurile din alte zone ale orașului. Au fost ajutați de inspectori ai Direcției de Sănătate Publică Timiș, dar și de reprezentanți ai Uniunii Producătorilor de Fonograme din România.

„Au fost verificate un număr de 18 societăți comerciale, fiind aplicate sancțiuni pentru funcționarea fără acord emis de Primăria Timișoara, la Clubul Everytime, la fel și la societatea Lau Tim Cafe SRL din Piața Traian, unde de altfel s-a și propus suspendarea pe o perioadă de până la 30 de zile a localului, aceasta după ce a mai fost în această situație în urmă cu aproximativ o lună, acumulând anul acesta amenzi de 28.500 lei. Reprezentanții altor două localuri, cafe-bar Smart Menus și Storia, au fost solicitați să se prezinte cu documentele deținute pentru verificarea acestora la sediul Poliției Locale, urmând să se ia măsuri și cu privire la tulburarea liniștii constatate cu ocazia acțiunii”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Oamenii legii spun că vor continua controalele și în săptămânile următoare.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor